Articol republicat

Aventura mea cu a început în momentul în care am avut nevoie de o soluție mobilă, alta decât tabletă „normală” (am nevoie de tastatură, de sistem de operare Windows, programe Windows etc.) sau laptop (prea mare, greu, HDD, soluția cu SSD depășește bugetul etc.). După lungi căutări pe Internet am găsit o ofertă interesantă: Allview WI10N la un preț foarte atractiv. Am stat însă ceva pe gânduri înainte de a face pasul. Oscilam puternic între acest model și altele, mai scumpe, de la firme mai cunoscute, ca să zic așa.

w1i_1_1

Decurgerea achiziției a fost cumva foarte atipică. Nu sunt adeptul cumpărării online, mai ales atunci când vine vorba de echipamente mai „delicate”. M-am deplasat așadar la ofertantul dispozitivului, unde am constatat cu oarecare părere de rău că produsul nu poate fi nou nouț, cutia fiind desfăcută iar „țiplele” erau pe alocuri „șifonate”. Se vedea clar că tableta a fost cel puțin scoasă din cutie. Am pornit mașinăria. Windows-ul părea intact, adică așa cum apare de obicei la prima pornire, setări de bază, alea, alea. Am probat ce era de probat la fața locului și în cele din urmă mi-am zis că îmi asum riscul. Mai târziu mi-am cam schimbat părerea.

Ajung acasă și mă pun pe treabă. Adică pun tableta la încărcat, pornesc sistemul de operare și încerc să îmi dau seama dacă merită să păstrez „exemplarul”. Ajuns la partea cu informațiile de sistem, surpriză: Windows-ul nu este activat. Hmm… Dacă nu mă înșală pe mine memoria, atunci când cumperi un dispozitiv cu Windows preinstalata, acesta este deja activat. Prima dată mi-am zis că nu mai țin eu minte ce și cum, așa că apăs pe Activare. Surpriză! Primesc mesaj de eroare cum că ultimul key dat a fost anulat (ceva de genul).

Din acest moment mi-am pus serios întrebarea dacă cu cumva tableta asta a mea a stat cam mult pe la unul sau altul.

Mă apuc și scriu un mail producătorului tabletei și altul către persoana responsabilă de achiziții din cadrul firmei de unde am achiziționat tableta.
Am primit răspunsuri de la ambele persoane. Ambele „îmbucurătoare”. Producătorul tabletei mi-a trimis în următoarea zi lucrătoare un mail cu o cheie nouă, care a funcționat perfect, astfel că am putut activa copia de Windows 8.1. Cel de al doilea mail, de la magazin, suna tot promițător: mi se va schimba tableta în momentul în care va fi din nou pe stoc. Fain.

Mă „înregistrez” pentru a fi anunțat pe mail când tableta respectivă va fi din nou în stoc. Peste câteva zile primesc frumos mail cum că produsul este din nou pe stoc. Firește la alt preț. Scriu mail din nou. De data asta mi se spune să merg cu tableta în service. Alt sediu, mai geru accesibil (mă refer aici atât în ceea ce privește posibilitățile de transport, cât și la programul de lucru mai „restrictiv” pentru mine. Cum nu mă las așa de ușor, iau legătura cu service-ul, pun problema pe tapet – tabletă nemarcată ca resigilată, cheie Windows inițială nefolosibilă (anulată). Sec: să mă prezint cu tableta în service. Normal ar fi fost, din punctul meu de vedere, să fiu trimis la magazin. Cei de acolo au destulă experiență pentru a face față „problemei”, mai ales că unii dintre ei știau povestea și aveau cunoștință de starea în care s-a „livrat” tableta. Mă rog, să îmi fie învățătură de minte.

Cam atât despre aventura achiziționării.
Să vedem de ce este în stare dispozitivul.

Allview 01

 

Construcție

Cum am mai spus, în gama ei de preț este decent construită. Tableta în sine este solidă, poate destul de grea pentru o tabletă. Sau poate că sunt eu obișnuit cu tablete mai micuțe și implicit mai ușoare. Finisajul, atât al tabletei propriu-zise cât și al tastaturii, este din plastic. Până acum nu am folosit tableta ca tabletă, ci numai pe post de PC, adică conectată la partea de tastatură. Cred că partea cea mai „fragilă” din tot ansamblul este partea mecanică în care se „înfige” unitatea centrală, adică tableta. Avem de a face cu patru știfturi de ghidare, dintre care două din metal. Partea de care se face prinderea este magnetică. Suficient de puternică pentru a „ține” unitatea bine fixată de tastatură. Atenție doar când aveți tableta lângă un corp de metal! Cum am mai spus, magnetul este destul de puternic. Eu unul aș avea grijă și de apropierea de alte device-uri, cum ar fi telefonul mobil, aparatele foto, HDD-urile externe, carduri de memorie. Pentru orice eventualitate.

Tastatura este destul de confortabilă în utilizare. Pot întâmpina unele „probleme” persoanele care sunt obișnuite cu tastaturi uzuale, cu o cursă de apăsare mai mare și o amortizare bună. Pe mine unul m-au durut puțin degetele la început, fiind obișnuit să tastez mai viguros. A urmat apoi omiterea primului caracter, adică apăsare prea ușoară, astfel încât tastatura nu lua „comanda”. Toate acestea sunt încă chestiuni care pot fi „corectate” pe parcursul utilizării din ce în ce mai dese a tastaturii.

Touchpad-ul este micuț și răspunde prompt la atingere. În funcție de setările din Windows, acesta poate deveni foarte sensibil în mișcările cursorului. Eu prefer să îl dezactivez atunci când folosesc un maus.

Ce am mai remarcat din punct de vedere constructiv: tastatura pare ok, numai că își dă senzația de „material subțire” în momentul în care începi să tastezi mai viguros. A doua chestiune, balamaua, respectiv rabatarea ecranului/tabletei peste tastatură. Închiderea este ok, nimic de spus. Deschiderea este însă un pic anevoioasă și trebuie să ai mare grijă ca nu cumva să apeși pe ecran sau să forțezi tastatura. Poate datorită faptului că dispozitivul este nou, nu am de unde să știu. Va trebui să aștept să văd cum se va comporta odată cu trecerea timpului.

Ecranul tactil răspunde foarte bine la comenzi. Chiar te ajută când nu vrei să mai folosești mausul sau tastatura pentru un acces mai rapid la aplicația sau funcția dorită.

 

Conectică

Din punct de vedere al posibilităților de conectare, avem așa:

  1. Un slot pentru microSD (maxim 32GB).
  2. Mufă HDMI (micro HDMI).
  3. Mufă pentru căști (recomand cu căldură folosirea căștilor sau a unor mici boxe, deoarece difuzoarele încorporate reprezintă călcâiul lui Ahile la această tabletă).
  4. Mufă USB (micro USB)

Ca și butoane pe tabletă, ni se oferă:

  1. Buton de pornire
  2. Buton de volum
  3. Buton Home

Conectarea la tastatură se face printr-o interfață dedicată.

Mai avem, firește, două camere foto, una în față și una în spate. Cea din față are o rezoluție de numai 0,3 megapixeli, cea din spate are 2 megapixeli. Oricum, nu cred că există cineva care să achiziționeze o astfel de tabletă pentru a o folosi pe post de aparat foto.

Tastatura este de tip QWERTY și oferă o mufă USB „normală”. Tastele sunt suficient de aerisite. Singura parte care pare mai înghesuită este ultimul rând de taste pe linia cu „Shift”, spre dreapta, începând cu litera „m”. Fiind o persoană care scrie mult, pot spune că acest „inconvenient” nu m-a deranjat în mod deosebit. Să mai spun că tastatura se conectează instant la tabletă? Că pentru a folosi tastatura nu ai nevoie de fir sau Bluetooth – aici fac referire la tabletele clasice fără tastatură. 🙂

Fiind un tablet PC, ni se oferă WLAN (WiFi 802.11 b/g/n) și Bluetooth 4.0.

Folosesc intens atât porturile USB, cât și WLAN-ul și Bluetooth. Portul USB pentru stick-urile de memorie și pentru dongle de Internet atunci când nu sunt acasă, unde folosesc WLAN. Iar Bluetooth pentru maus (HP Z5000). Atenție atunci când se folosesc porturile USB cu tableta pe baterie: se poate ca la un moment dat, când puterea acumulatorului scade, portul USB se se dezactiveze pentru a salva energie. Acest lucru este controlat de Windows. Pentru a împiedica probleme în funcționarea porturilor USB se merge la „Gestionare”, „Manager dispozitive”, „Controlere Magistrală serială universală”, „Generic USB Hub”, click dreapta, „Proprietăți”, „Management alimentare” și se debifează „Se permite computerului să închidă acest dispozitiv pentru a economisi energie”. Se procedează în acest sens cu toate celelalte porturi sau periferice USB care ar putea să fie deconectate atunci când bateria este la un nivel scăzut. Despre portul USB mai pot spune că l-am folosit cu HDD extern fără alimentare separată, nu știu câte modele de stick-uri de memorie, dongle Orange cu Internet neîntrerupt timp de câteva ore bune etc. Nici o problemă din acest punct de vedere.

Dacă pe partea de conectică a tabletei propriu-zise nu am nimic de reproșat, la tastatură, portul USB este cumva nefericit ales: pentru a menține tastatura cât ai subțire posibil, portul USB este amplasat pe partea de conectare a tabletei la tastatura. Eu îi spun balama, așadar portul se rotește la închiderea și deschiderea (rabatarea) dispozitivului.

 

Alimentarea și acumulatorul

Alimentarea se face prin portul micro USB amplasat direct pe corpul tabletei. Alimentatorul este foarte compact, ceea ce este un plus de portabilitate. Partea mai puțin plăcută dar care nu afectează încărcarea sau funcționarea (deocamdată): se încinge atunci când „muncește” din greu. Oricum, îți trebuie ceva puternic pentru a putea încărca acumulatorul de 6000 mAh. Pentru cei interesați, încărcătorul este unul de 5V, 2A.

Nu am stat să cronometrez timpul de încărcare. De obicei las tableta la încărcat peste noapte. Nu cred că trebuie să mai spun că încărcarea durează mai mult cu tableta pornite și aflată în uz.

Din punct de vedere al autonomiei, folosind numai tastatura și mausul bluetooth, se apropie de cele 5 ore de funcționare specificate de producător. Acum depinde și de aplicațiile folosite în tot acest timp (gradul de încărcare al procesorului, a dispozitivului de stocare, gradul de încărcare al memoriei).

Acum stau și mă gândesc ce aș mai putea spune. Folosesc tableta cu precădere la interior, de cele mai multe ori alimentată de la priză. Momentan nu pot spune nimic despre gradul de vizibilitate în plin soare. Ca și intensitate, o folosesc zilnic câteva ore bune. Windows 10 se potrivește mănușă. Despre Windows 10 puteți citi mai multe aici. Așa cum am mai spus, am stat destul de mult pe gânduri ce să achiziționez. M-am gândit inițial să folosesc o tastatură Bluetooth cu tableta mea cea veche, pe Android. Numai că tastatura pe care am pus ochii costa cam jumătate din prețul actualei tablete Allview. În al doilea rând, Windows e Windows. Cum folosesc dispozitivul mai mult pentru scris, diacriticele și Androidul nu se împacă foarte bine. Iar folosirea ecranului tactil pe post de tastatură – nu se poate, cel puțin din punctul meu de vedere, pentru nevoile mele. Așa că m-am „procopsit” cu Wi10N. O altă surpriză plăcută: la ce specificații are (mai mult decât modeste pentru lucruri mai serioase decât un Office sau Internet, filme sau muzică), rulează decent programe precum Adobe Photoshop CS6 și ultima versiune de Lightroom pentru 32 de biți. Chiar dacă uneori se „blochează” când pachetul de date ce trebuie prelucrat este mare, își revine destul de repede. Aici mă refer mai ales când în fundal avem deschise mai multe programe: Chrome, Open Office, Adobe CS6, Lightroom, PhotoFiltre. Ce-i drept, nu am folosit și nici nu am de gând să folosesc CS6 la capacitatea sa maximă, că nu am de ce. Și nici tableta la prelucrare video, asta ar fi culmea!

Important: nu încercați să instalați un alt Windows pe tabletă. Și în nici un caz Windows pe 64bit! Windows pe 64bit NU este pentru tablete, nu din cauza procesorului (majoritatea sunt cu arhitectură pe 64bits), ci din cauza celorlalte componente hardware, în special a memorie. Am auzit de persoane care au încercat să instaleze Windows 64bit pe tabletă și totul s-a dus de râpă, astfel încât au trebuit să apeleze la producător pentru ajutor. Singura șansă este încercarea reinstalării variantei de Windows din „fabrică”. Așadar, NU pentru Windows 64bit când vine vorba de tablete. Cu toate că poate va exista careva să susțină că a mers. A mers, poate, dar cu siguranță pe barba utilizatorului.

P.S.: După o utilizare îndelungată confirm încă o dată – tableta merită fiecare bănuț! Atenție însă la Windows 10 și mediul intern de stocare, acest eMMC despre care nu prea găsești informații pe net, nici update de firmware. Mi-aș dori din partea Allview informații suplimentare în acest sens. De altfel, informații suplimentare referitoare la update-ul de BIOS. În rest, tableta poate fi încărcată la nevoie și de la un acumulator extern, de genul TP-LINK 10000mAh Power Bank PB50.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.