olympus-pen-f-00

Am primit Olympus Pen-F spre testare în luna martie 2016. Pe vremea aceea nu exista profilul lui pentru Lightroom, ca să am posibilitatea de a „developa” negativele (fișierele RAW). Pentru că folosesc Adobe Lightroom încă de la lansare softului, am devenit „dependent” de acest program. Iar pentru a putea folosi cele mai noi RAW-uri ale diverșilor producători sunt nevoit să fac upgrade-uri la cele mai noi versiuni ale Lightroom. La care s-au adăugat mai mult proiecte „fotografice”. M-a luat valul, ca să o spun direct. Dar destul cu vorbăreala, să rec la fapte.

***

Cum spune și Steve Huff, odată ce ai avut un aparat foto Olympus, acesta va continua să te atragă, indiferent dacă ai schimbat sau nu sistemul (a se citi „tabăra”). Iar dacă mai ai prin casă o trusă Olympus, cât de mică, va fi întotdeauna o plăcere să o folosești, chiar dacă ai trecut la chestii mai „grele”. Olympus va avea întotdeauna acel ceva care te atrage și va ocupa mereu un loc aparte în inima ta.

olympus-pen-f-01

Olympus ne-a obișnuit deja cu lansările sale care se „pupă” la marele fix cu fel și fel de aniversări ale unor evenimente avute de-a lungul istoriei firmei. De exemplu, primul Olympus Pen digital, EP-1, a fost lansat cu ocazia aniversării a 50 de ani de la primul Olympus Pen pe film. Lansarea Olympus PEN-F digital coincide cu aniversarea a 80 de ani de la primul aparat pe film ‘Semi-Olympus 1’ din 1936.

Trebuie să spun de la bun început, ca un fel de avertizare: Pen-F nu este un aparat foto pentru oricine. Nu mă refer aici la preț sau dotări. Pentru că nu sunt „afiliat” nici unei tabere, îmi permit să spun că senzația care ți-o oferă noul Olympus Pen-F este aceeași pe care ți-o oferă, de exemplu, Nikon Df. Nici Nikon Df nu este pentru oricine. Cunoscătorii știu despre ce vorbesc. Necunoscătorii nu. Asta este.

Ce ne oferă Olymus Pen? În primul rând, o calitate excelentă a imaginii (inclusiv jpeg), performanțe foarte bune, un sistem de autofocalizare foarte rapid (inclusiv prin touch) și un aspect retro foarte stilat, inconfundabil. Nu are filmare 4K, deci nu este un aparat care să dea pe spate eventualii regizori aspiranți la Oscar și nu este nici destinat celor morți de-a binelea după gadget-uri. De fapt Pen-ul digital este „doar” un aparat foto  cu funcție de filmare, pentru cazul în care chiar ai nevoie de o filmare pe fugă sau în situații de urgență. Sau din alte motive, oricare ar fi acelea. Singurul lucru negativ care mi-a atras atenția încă de la bun început  este acumulatorul. Anume că nu „ține”, domnule, așa de mult. La care se adaugă vechea poveste a mirrorless Olympus: nu știi niciodată când te lasă acumulatorul. De obicei, se întâmplă când îți este lumea mai dragă (conform legii lui Murphy). Drept pentru care recomand obligatoriu achiziționarea unui al doilea acumulator. Cel puțin.

Construcție

olympus-pen-f-02

Calitatea construcției este deja o tradiție la Olympus, încă din era filmului. Poate părea pentru unii deja un lucru banal, pentru alții un clișeu. Să nu uităm însă că primul contact pe care un fotograf îl are cu un aparat foto este construcția, senzația care ți-o oferă aparatul atunci când îl scoți pentru prima dată din cutie. Sau când apuci să îl testezi pentru prima dată. Din acest punct de vedere, Olympus a excelat la fiecare model lansat.
De la corpul din aliaj de magneziu în combinație cu aluminiu (fără nici un șurub vizibil – am tot căutat le exterior să văd totuși unul, fără nici un succes; mă așteptam să găsesc șuruburi măcar pe talpă, pe partea de jos, dar nu, nu există) și până la butoane, totul este foarte bine conceput și extrem de bine realizat. Conceput în stilul vechilor aparate foto pe film din seria Pen, digitalul oferă ceea ce utilizatorii de PEN analog doar visau: rapiditate în utilizare, sensibilitate variabilă a valorii ISO (pe vremuri trebuia să schimbi filmul dacă doreai să folosești o altă valoare a sensibilității – sau pentru ași, „stimularea” prin procedee de developare) etc. Nu cred că are rost să prezint aici și acum toate aceste avantaje (de dezavantaje nici nu poate fi vorba, excepție fiind poate ). De reținut, doar atât: cum pui mâna pe un Olympus Pen digital nu mai vrei să îl dai înapoi, decât cu poliția!
Din punct de vedere constructiv mi-a plăcut extrem de mult materialul folosit pentru „îmbrăcarea” corpului. Deși nu sunt un entuziasmat al ecranului complet articulat (prefer pe cel semi-articulat), sunt dispus la un compromis și să îl declar ca fiind unul foarte fain. Asta numai și numai datorită spatelui acestuia, „căptușit” cu același material care învelește restul corpului. Atunci când întorci ecranul rabatabil în poziția de „parcare”, aparatul se transformă într-unul și mai clasic, mai elegant, mai retro.
Ce altceva mi-a plăcut? Greu de catalogat, mai ales când începe să îți placă cam tot ceea ce ține de aparatul foto, plus obiectivul respectiv.

olympus-pen-f-03

Să încep cu partea stângă.
În primul rând, butonul de pornit/oprit. Este cel mai fain buton de ON/OFF cu care am avut de a face până acum. Sincer. Urmează vizorul. Mic, da șic. Nu m-am simțit niciodată îngrădit de el atunci când veneam de pe un vizor full frame. „Maniacii” în ale tehnologiei vorbesc de lag, lag în sus, lag în jos, ba că se vede de te deranjează la ochiul magic, bla bla… Lag, adică întârziere… Atunci când te concentrezi pe subiect, crezi că îți mai pasă de lag? Mă rog, unii poate că nu se concentrează pe subiect și văd numai partea tehnică legată de un aparat foto sau altul. Treaba lor. Ca să nu o mai lungesc, ochiul meu de „amator” cu vechi ștate în ale fotografiei nu a observat ceva deranjant în acest sens. Ce m-a deranjat în schimb este pâlpâirea ce apare atunci când ai de a face cu anumite surse de lumină, acest flickering prezent nu numai la aparatele foto digitale cu vizor electronic. Rezoluția de 2,36 milioane de culori este suficient de mare pentru a satisface și cea mai exigentă pereche de ochi. Acoperirea este de 100%, mărirea de 1,23x (echivalent 0,62x) – vizorul nu este deci unul care să se asemene cu cel de pe E-M5II sau E-M1.
Următoarea pe listă, rotița de moduri. Numai când citesc C1, C2, C3, C4… Nu, nu este vorba de noile modele Citroen, ci de setările personalizate care se pot memora, accesându-le apoi printr-o simplă rotire a rotiței de moduri. Dar pentru că vorbim de partea constructivă, cel mai tare este micul buton de blocare al rotiței de moduri. Firește, acesta există și la alte aparate. Ce îmi place este însă modul în care acesta funcționează. Poți bloca și debloca rotița de moduri printr-un simplu clic. La alte aparate, rotița de moduri este blocată din start, iar pentru a o opera trebuie să apeși și să ții apăsat butonul adecvat. Acest mod de lucru nu este așa de prietenos cu utilizatorul.
Sub rotița de moduri avem o pârghie/manetă (noutate la Olympus) cu ajutorul căruia putem comuta între reglarea luminii și a umbrei sau nuanța intermediară. Pentru a știi la ce folosește această manetă/pârghie, trebuie citit manualul. 🙂 Un exemplu despre utilizarea acestei manete găsiți mai jos, atunci când voi prezenta butonul creativ situat pe partea frontală a aparatului.
Amplasarea celor două rotițe selectoare este atipică pentru Olympus, mai ales dacă ne gândim la E-M5 și E-M10. La E-M1, amplasarea este diferită. Personal, dintre toate modelele, felul în care cei de la Olympus s-au gândit să amplaseze cele două rotițe mi se pare cea mai bună alegere de până acum la un mirrorless. Pentru cei obișnuiți cu celelalte modele cât de cât similare, poate că este nevoie de un timp de acomodare, dar acesta nu are cum să fie prea mare. Singurul lucru de care m-am „împiedicat” când vreau să fac reglări fără să iau aparatul de la ochi este selectorul pentru compensarea de expunere. Degetul găsește automat acest selector și involuntar, datorită mărimii, îl ia drept ca pe cea de a două rotiță selectoare. Dar vorbim aici totuși de o chestie care ține de… obișnuință.
Un alt aspect care mi-a atras atenția: micul buton de filmare. Acesta nu este „îngropat” ca la majoritatea aparatelor foto, ci este ridicat și înconjurat de o margine ușor înaltă. Aceasta nu depășește înălțimea butonului, astfel încât dacă ai nevoie să pornești modul de filmare rapid, o poți face fără probleme. Se exclude o apăsare involuntară.
Cei de la Olympus au introdus pe al lor PEN-F o rotiță care nu există la alte Pen-uri sau OM-D-uri: comutatorul pentru compensarea expunerii. Acesta permite compensarea expunerii de la -3 EV la +3 EV. La celelalte modele ai la dispoziție una dintre cele două rotițe de reglare. La PEN-F, cele două rotițe au setate din fabrică aceeași funcție atunci când te afli în modul A (prioritate de diafragmă) sau S (prioritate de timp). Nu cred că mai trebuie să spun că funcția celor două rotițe este personalizabilă. Pentru asta trebuie însă citit manualul. Îmi cer scuze că fac de prea multe ori trimitere la manual, dar setările sunt atât de complexe , încât ar lua mult timp și spațiu pentru a fi redate toate aici, în acest articol.
Pe fața aparatului găsim la 3 butoane, ca să zic așa. Primul de jos este butonul care deblochează obiectivul. În partea opusă acestuia găsim butonul care are din fabrică funcția de previzualizare a profunzimii de câmp la diafragma activă. Dacă la aparatele foto DSLR efectul acestei funcții este greu de sesizat datorită vizorului optic, care devine mai întunecat cu cât se închide mai mult diafragma, la aparatele foto cu vizor electronic acest lucru este perfect vizibil, așa cum se poate vedea în exemplul de mai jos, datorită posibilității de compensare ale respectivului vizor.

olympus-pen-f-04

În mod normal, atunci când te uiți prin vizor, profunzimea de câmp este dat de diafragma maximă a obiectivului, ceea ce înlesnește ușurința de punere la punct (automată, de către aparat, sau manuală, de către utilizator). Pentru a vedea însă profunzimea de câmp reală, trebuie apăsat butonul respectiv.

olympus-pen-f-05

Diferențele sunt suficient de vizibile la distanță mică. La distanțe mai mari, previzualizarea nu oferă multă informație în acest sens (depinde însă de obiectiv; dacă vorbim de teleobiectiv, atunci previzualizarea are sens).

Cel mai interesant buton este însă „Butonul Creativ”, cu ajutorul căruia se pot capta fotografii  în modul „Imagine” (modul normal în care este setată imaginea în mediul de fotografiere 1: i-Enhance – îmbunătățire inteligentă, Vivid – culori vii, culori naturale, Mut – culori neutre, portret, monocrom, personalizat, e-Portret – portret îmbunătățit). „Control Profil de Culoare”, „Control Profil Monocrom”, „Filtru artistic”, „Creator de culori”. Despre toate acestea însă mai târziu.
Pe spatele aparatului avem, de la stânga la dreapta: vizorul electronic OLED de 2,36 milioane de puncte, în stil clasic rotund, urmat de butonul pentru reglarea dioptriilor (-4,0 – +2,0), butonul Fn2 (alegeri posibile: selecție comutare între vizor și ecranul mare; afișarea indicatorului de nivel; control focal pentru a afișa conturul subiectului în vederea reglării focalizării; multifuncție; atribuirea celor două rotițe selectoare; activare/dezactivare mod bracketing, mod HDR; mărirea imaginii; corectarea și controlul perspectivelor, teleconvertor digital, adică zoom digital; ajustarea expunerii, poză de test; schimbarea calității RAW /jpeg din butonul rotativ; comutare modul manual de focalizare; setarea poziției inițiale în modul AF; selectare zonă AF; balans de alb la o singură atingere; previzualizarea diafragmei; activare AEL/AFL; setări informații obiectiv; S-OVF – simularea vizorului optic; inactiv – o mulțime de elemente personalizabile), maneta de control a luminii și a umbrei, selector spate, Fn1 (inactiv; Setări info obietiv; S-OVF; comutare între vizor și ecranul mare; control focal; multifuncție; atribuire funcție selectoarelor față/spate; expunere; selectare zonă AF; activare/dezactivare AEL/AFL; inactiv), butonul lupă (extrem de util în modul fotografiere, mărește imaginea cu 3x până la 14x, astfel încât putem vedea exact zona în care aparatul a făcut focalizarea, chestie care lipsește vizorului optic), butonul meniu, redare imagini, ștergere imagine, butonul de informații, blocul de săgeți cu diverse funcții, butonul de OK.
Având în vedere mărimea fizică a noului Pen-F, nici butoanele nu putea fi mari. Ai nevoie de ceva timp de acomodare. Nu cred că trebuie să mai spun că execuția acestora este exemplară, nu? 🙂
Deocamdată atât despre construcție.

Funcții
Este greu să vorbești despre funcțiile oferite de Olympus PEN în doar câteva rânduri. Pe lângă deja clasicele oferite de mai toate aparatele foto digitale, PEN-ul se diferențiază prin deja cunoscutul mod foto de înaltă rezoluție (50MP în format jpeg, 80MB în format raw), cea mai mare rezoluție nativă oferită de Olympus pentru gama sa de m4/3, Wi-Fi încorporat, etc.
Pentru cei care nu știu cum funcționează modul de fotografie de înaltă rezoluție: se captează opt imagini în succesiune rapidă folosindu-se obturatorul electronic pentru a nu produce vibrații care ar putea afecta expunerea. Între fiecare „declanșare”, aparatul foto mișcă foarte subtil senzorul (captorul) prin intermediul sistemului său de stabilizare (sensor-shift). Aceste ajustări la nivel de sub-pixel permite senzorului de imagine să capteze mai multă informație, rezoluția crește, nivelul zgomotului de imagine scade, crește rezistența la artefacte de tip moar (moiré). Toate acestea sunt cunoscute sub numele de oversampling. Singurul dezavantaj al acestui mod este condiția de bază pentru fotografierea de înaltă rezoluție: atât aparatul cât și subiectul trebuie să fie statice. Dacă există un element în mișcare, acesta va fi interpretat incorect, fapt ce se va putea remarca în fotografia finală. Pentru cine dorește să „aprofundeze” chestiunea asta cu megaextrapixelu, rog citiți aici.
Aparatul oferă un timp de expunere destul de impresionant: 1/8000s cu obturator mecanic (Canon 6D oferă „doar” 1/4000s; pentru cine vrea să spună ceva… viteza mare a obturatorului poate face diferența atunci când vrei să folosești un obiectiv luminos la diafragmă maximă și pe o vreme cu soare puternic; pentru a fi corect, 1/8000s se folosește destul de rar la o utilizare „normală”) și 1/16.000s cu obturatorul electronic! Se oferă astfel posibilitatea de a se folosi un obiectiv cu f/1,8 la diafragmă maximă cu soarele în cadru! Ți se deschid perspective noi, unice, fără a mai fi nevoie să recurgi la un filtru ND, filtru ce ar putea afecta calitatea optică a obiectivului și deci implicit și cea a fotografiei finale.
La ce se mai poate folosi obturatorul electronic? În toate acele situații în care vrei să te joci dea ninjacul… Adică să pozezi fără să fi remarcat ca pozar. Na! Pe înțelesul tuturor: atunci când vrei să faci o fotografie într-o liniște de mormânt sau când nu vrei să se remarce că faci poze. Exemplu, la teatru. Am făcut o sumedenie de poze cu primul aparat Olympus cu obturator electronic și nu s-a prins nimeni de lângă mine. Sau mergi pe stradă, cu aparatul ținut lejer într-o mână, pozând nu de la șold (asta o poate face oricine, cred), ci din mâna în mișcare. Greu, dar nu imposibil. Îți trebuie exercițiu și o sincronizare perfectă a opririi mișcării din mână concomitent cu apăsarea declanșatorului. Plus că datorită obturatorului electronic ajungi la o rafală de te lasă mau: până la 20 de cadre pe secundă la rezoluție maximă (timpii de expunere trebuie să fie între 1/25s și 1/16.000s)! Datorită memoriei tampon, atunci când tragi cu mitraliera la 20 de cadre pe secundă poți obține o rafală timp de 1 secundă și ceva (memoria tampon permite aproximativ 39 de cadre pentru format raw și 45 de cadre în format jpeg când se folosește rafala de 10 cadre pe secundă). Dacă mai pui și un superangular cu f/1,8, la care se adaugă firește profunzimea de câmp specifică formatului m4/3, îți ies cadre de toată frumusețea: atât de aproape și din unghiuri atât de diverse… O să rămâi mut și o să te umfli în pene mai ceva ca pufoșenia pufoasă… Mai ales că „victima” habar nu are că a fost imortalizată pentru eternitate. Așadar, un aparat foto pur sânge pentru fotografia de stradă.

olympus-pen-f-06

olympus-pen-f-07

Ecranul rabatabil. Nu că ar fi cine știe ce de mega-extra-performant. Când îl rotești în poziția de „parcare”, aproape că transformă digitalul în analog, la exterior. Ajută de minune la „camuflare”. 🙂
Ce mai avem? Să vedem… Da, am găsit. Măsurarea luminii de tip punct este legată acum de punctul de focalizare (la modelele mai vechi, măsurarea să făcea la punctul central). Iar chestia cu filtru supersonic din fața senzorului este fumată de mult, nu? (curățător de scame)
Altă funcție deosebită pentru un Pen: focus bracketing, sau focalizare în serie (în traducere liberă), unde aparatul captează o serie de imagini cu diferite puncte de focalizare. Adică aparatul foto va înregistra în succesiune rapidă (rafală) mai multe fotografii, fiecare cadru cu o focalizare mai în spatele primului punct de focalizare. Avem apoi posibilitatea de a combina acele cadre într-unul singur, obținând astfel o profunzime de câmp mai mare decât în mod normal. Funcție foarte utilă pentru fotografia macro, la subiecte care nu se mișcă. Se poate stabili numărul de fotografii și distanța dintre punctele de focalizare (valorile mici vor avea ca efect o micșorare a distanței dintre punctele de focalizare, valorile mari vor crește această distanță). Un filmuleț interesant îl puteți viziona aici (chiar dacă este vorba de alt aparat Olympus, procedura este aceeași).

Calitatea imaginii
Pe scurt, calitatea imaginii este așa cum trebuie să fie pentru un aparat foto digital modern. Pentru a demonstra ce poate face noul senzor de 20 de megapixeli vă prezint un prim cadru luat cu aparatul primit spre test, fără a remarca poziția selectorului de moduri pe manual. Este primul cadru, cel de test, ca să spun așa. Imaginea originală este aproape în totalitate neagră. A doua imagine este o copie a primei, prelucrată în Lightroom, după conversia din orf în dng cu Adobe DNG Converter (subsemnatul nu are Lightroom 6 pentru a putea lucra fișierele brute ale Pen-ului direct în program).

olympus-pen-f-08

olympus-pen-f-09

Am folosit ca obiectiv Olympus M. Zuiko Digital 17mm 1.8, nimic special. Imaginea luată ca exemplu este un decupaj. De unde și zgomotul de imagine mai pronunțat.
La restul imaginilor am folosit Olympus M. Zuiko DIGITAL 8mm 1.8, un obiectiv absolut fantastic. Pentru imaginile din grădina botanică din București am folosit obiectivul Olympus Zuiko 50mm 2.0 macro cu adaptorul Olympus 4/3 la m4/3 și în majoritatea cazurilor focalizarea manuală.

Butonul Creativ
Acest buton, primul de felul său, merită un „capitol” aparte.
Mod imagine. Opțiunile disponibile sunt: i-Enhance (fotografii mai impresionante ca și aspect, în funcție de scena fotografiată), animat (culorii vii), natural (culori naturale), mut (fotografii cu tonuri neutre), portret (înfrumusețarea tonurilor de piele), monocrom (fotografie alb negru), definit (unde utilizatorul selectează un mod de imagine, face ajustările sale personalizate, după care memorează reglările făcute), e-Portret (texturi fine ale pielii, un fel de netezire și îndepărtare a imperfecțiunilor de pe piele, funcționează bine încă de la primele moduri artistice implementate pe PEN).
Control profil de culoare (ajustarea culorilor individuale). În acest mod, utilizatorul poate ajusta 12 culori diferite cu valori de până ±5. Setările sunt memorate în 3 profiluri de culoare. În cazul în care este selectat ca fițier de imagine formatul RAW, imaginile vor fi salvate în format RAW + JPEG.
Control profil monocrom (ajustare monocrom). Se poate alege diferite filtre de culoare și se poate seta diferite intensități ale filtrului, ceva ce utilizatorii de film clasic alb negru doar visau. Setările sunt salvate în profiluri monocrom (1, 2 sau 3). Se pot aplica și efecte de granulație ca pe vremea filmului.
Creator de culori (ajustarea culorii generale). Se ajustează culorile generale ale imaginii selectând orice combinație de 30 de niveluri de umbre și 8 niveluri de saturație.
Filtre artistice. Pop Art I și II; Focalizare fină; Pastel I și II; Tonuri deschise; Granulație monocrom I și II; Stenopă I, II și III; Dioramă I și II; Procesare încrucișată I și II; Sepia pal; Ton dramatic I și II; Key Line (se evidențiază marginile și se adaugă un stil ilustrativ); Efect acuarelă; Efect fotografii de epocă I, II și III; Culoare parțială I, II și III.

olympus-pen-f-10

***

Olympus M. Zuiko DIGITAL 8mm 1.8

olympus-8mm-fisheye-00

Construcție
Metal și sticlă. Pentru un ochi de pește de 8mm și o diafragmă de f/1,8 este uimitor de compact. Nu se poate compara cu 7-14 cu f/2,8, care este mult mai mare, mai butucănos. Singurele elemente din plastic, din câte îmi dau seama: micul parasolar și capacul. Ca lungime, este cu 4mm mai scurt decât Olympus M.ZUIKO DIGITAL 12-40mm 1:2.8 PRO. În privința diametrului și acesta este mai „subțire” decât 12-40.

Un mic tabel comparativ cu principalele diferențe între obiectivele PRO apropiate ca funcționalitate. 8mm și 7-14mm pot fi folosite pentru același tip de fotografie. 12-40 l-am introdus pur și simplu pentru a face comparație în privința dimensiunilor.

Olympus M. Zuiko DIGITA 8mm 1.8 Olympus M.ZUIKO DIGITAL ED 7-14mm 1:2.8 PRO Olympus M.ZUIKO DIGITAL 12-40mm 1:2.8 PRO
Diafragmă maximă: f/1,8
Diafragmă minimă: f/22
Diafragmă maximă: f/2,8
Diafragmă minimă: f/22
Diafragmă maximă: f/2,8
Diafragmă minimă: f/22
Număr lamele diafragmă: 7 (circulare) Număr lamele diafragmă: 7 (circulare) Număr lamele diafragmă: 7 (circulare)
Optică:
17 elemente în 15 grupuri, 1 lentilă asferică, 3 lentile super ED, 2 lentile ED, 1 lentilă super HR, 2 lentile HR
Optică:
14 elemente în 11 grupuri, 2 lentile asferice ED, 1 element asferic, 3 elemente super ED (extra-low disperion), 2 lentile HR (high refractive index)
Optică:
14 elemente în 9 grupuri, 1 lentilă asferică, 1 lentilă asferică cu două fețe, 2 lentile ED, 2 lentile HR, 1 lentilă EDA, 1 lentilă HD
Focalizare:
Distanță minimă de focalizare: 0,12m
Raport de mărire: 0,2x
Focalizare internă
Focalizare:
Distanță minimă de focalizare: 0,20m
Raport de mărire: 0,11x
Focalizare internă
Focalizare:
Distanță minimă de focalizare: 0,20m
Raport de mărire: 0,3x
Focalizare internă
Caracteristici fizice:
Greutate 314g
Diametru: 62mm
Lungime: 80mm
Sigilat la stropi și praf
Parasolar inclus (fix)
Caracteristici fizice:
Greutate 534g
Diametru: 79mm
Lungime: 106mm
Sigilat la stropi și praf
Parasolar inclus (fix)
Caracteristici fizice:
Greutate 382g
Diametru: 70mm
Lungime: 84mm
Sigilat la stropi și praf
Parasolar inclus

Opinii personale
Din punctul meu de vedere, Olympus M. Zuiko DIGITAL 8mm 1.8 este un obiectiv absolut superb. De la construcție și până la calitatea optică, aproape totul perfect. Aproape…
O să încep cu părțile mai puțin reușite.
1. Autofocalizarea. Nu puține au fost momentele în care am avut neplăcuta surpriză să nu pot obține autofocus sub nici o formă, deși în aceleași condiții de lumină nu aș fi avut nici cea mai mică problemă cu un obiectiv normal (mă refer aici la distanță focală și cu aceeași diafragmă maximă). Nu a fost chiar așa de „catastrofal” cum am pățit-o cu fratele mai mare, Olympus M.ZUIKO Digital ED 7-14mm f/2.8 PRO Lens, care pur și simplu refuza de-a dreptul să autofocalizeze în condiții de noapte pe subiecte aflate peste stradă și bine luminate, cu puncte de contrast clar delimitate. Obiectivul de 8mm stă mult mai bine, dar…
2. Îi lipsește mecanismul de comutare între autofocalizare și focalizare manuală, așa cum întâlnim la obiectivele PRO. Acest mecanism mecanic de comutare între cele două moduri de focalizare (sau punere la punct) – prin simpla mișcare înapoi sau înainte a inelului de focalizare – este absolut fantastic. M-a salvat de la situațiile uneori penibile când obiectivul refuza să facă punerea la punct. O scurtă mișcare de mână și eram în modul manual, iar datorită vizorului electronic, punerea la punct manuală este o joacă de copil până și pentru miopi. Așadar, printre cele mai negative lucruri se numără tocmai aceste aspecte: refuzul de autofocalizare și lipsa mecanismului de comutare între punere la punct automată și cea manuală.
3. Capacul din față. Constructiv este ok, deși sincer mi-ar plăcea să aibă o suprafață catifelată la interior, pentru protejarea mai bine a lentilei frontale, în cazul unui „dezastru”. Dar cel mai deranjant aspect este dat de mecanismul de prindere/blocare. Nu de multe ori, într-o oarecare grabă, nu am putut prinde bine capacul de obiectiv. Având în vedere tipul și construcția obiectivului (la care nu se poate pune nici un filtru), un sistem de prindere mai bun ar fi putut înlocui aceste neajunsuri. Cred că am avut noroc că nu mi-a căzut capacul în mers sau de pe un pod, că dus rămânea (obișnuiesc să țin aparatul cu o curelușă de mână atunci când ies la pozat).
Acestea fiind zise am scăpat de părțile negative. Să trec la părțile pozitive.
Luminozitatea! Un obiectiv superangular și diafragmă de f/1,8! Wow! Dacă îmi spunea cineva așa ceva acum 10 ani râdeam de mă prăpădeam. Și la o asemenea construcție! Uimitor de compact pentru un asemenea calibru.
Calitatea optică. De invidiat! Clar chiar și la diafragma maximă de f/1,8. Distorsiuni? Contează la un ochi de pește?
Un obiectiv din gama PRO, așadar protejat la stropi de apă, particule de praf și îngheț. Numai asta și spune mult despre calitatea construcției.
Lens flare (reflexii)? Nu alterează calitatea imaginii. Adică sunt foarte bine „controlate”. Soft? Nu există așa ceva. Autofocalizare ratată? Hm… uneori, în condiții dificile. Dar nu din cauza obiectivului, ci a sistemului de focalizare tipic mirrorless. Oricât de ciudat ar suna pentru unii, aceste „efect” l-am constatat la toate aparatele foto digitale fără oglindă, cu cele mai diverse obiective, inclusiv obiective considerate vârf de gamă.
Nu este un obiectiv de folosit zi de zi. Hm, nici un obiectiv ochi de pește sau superangular nu este. Nu este nici ieftin. Dar nu pot spune că obiectivele ochi de pește pentru celelalte monturi sunt mai ieftine. Fie vorba între noi, nici nu oferă aceleași lucruri.
Am folosit obiectivul de 8mm cu foarte mare plăcere. Combinat cu un corp modern, unde grija pentru imagini excesiv de granulate (pentru cei născuți în era digitalului, mă refer la zgomotul de imagine) este neglijabilă, mi-am permis să fotografiez din mână chiar și în „beznă”. Ce am remarcat în timpul utilizării este faptul că atât vizorul electronic, cât și ecranul LCD al aparatului foto te pot înșela mai mult sau mai puțin atunci când vine vorba de expunerea afișată și cea reală (a fotografiei digitale). Este mult mai comod să te iei după ceea ce aparatul îți afișează decât să examinezi expunerea în baza histogramei. Am spus-o mai de mult și de atunci o tot spun când am ocazia: nu am întâlnit până acum un ecran de aparat foto digital care să redea imaginea cât mai fidel din toate punctele de vedere (în special expunerea). Ecranul OLED și AMOLED sunt superbe pentru a te uita la ele, numai că „înfrumusețează” excesiv imaginea. Atunci când descarci fotografia pe calculator, îți dai seama de „dezastru”. Când vine vorba de compensarea expunerii, lucrurile pot fi și mai rele. Cum la Olympus contează poate mai mult decât la celelalte aparate foto digitale cu senzori mai mari cum ai realizat expunerea de la bun început, orice abatere te poate costa „scump”. Precum se știe, sau ar trebui să se știe, expunerea creează probleme atunci când se folosește un obiectiv ochi de pește, așa cum este Olympus 8mm 1.8. Motivul este evident: varietatea de lumini și umbre într-un cadru extrem de larg, foarte dificil de controlat. Adăugați la aceasta și ducerea în eroare de către ecranele electronice și aveți o combinație „mortală” de rateuri de expunere. Cu toate acestea, aparatul, dacă este lăsat de capul lui, face față cu brio unor astfel de provocări. Micile rateuri sunt corectabile în post-procesare. Iar dacă o dăm într-adevăr în bară, putem scoate din RAW foarte mult, așa cum s-a putut observa în exemplul dat mai sus.

Test ISO

olympus-pen-f-iso-test-01

Galerie foto

Reclame

Un gând despre &8222;Olympus PEN-F&8221;

  1. Sigur, sînt multe funcții suplimentare-și utile-la noul PEN-F,față de OMD-10.Dar prehensiunea suferă, în ciuda butonului frontal,iar setările infinite,permise de același buton,mi se par niște gadgeturi superflue,bune să te deruteze, în momentul fotografierii.Mă rog,sînt utile pentru cei ce lucrează în jpeg…dar ăștia nu dau banii pe PEN-F.Obturatorul electronic-DA,vizorul cu rezoluție mare-DA,în schimb nu văd vreo diferență a calității imaginii,față de OMD-M 10.Și super-rezoluția de 8o MB e utilă doar la peisaje(fără vînt !).Aș fi preferat un acumulator care să țină măcar 400-500 de cadre.Global, e o jucărie nouă,seducătoare estetic și care-ți dă de lucru pînă o descifrezi-tehnic.Mult prea scumpă,după părerea mea,față de M 10 sau M10 II,pentru ce oferă.Dar…e bine că există,pentru încîntarea fotografilor atrași mai mult de gadgeturi complicate decît de fotografie.
    Oricum,mulțumesc MULT pentru cronică-cuprinzătoare, detaliată și plină de umor-așa cum ne-ați obișnuit,de ani mulți.Sănătate și seninătate,dle Voicu !

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.