Greu… de ținut

M-am gândit mult la ce titlu să dau articolului de față. Căutam unul care să exprime chintesența (SIC!) obiectului de testa.
Sigma 150-600mm F/5-6.3 DG OS HSM C Canon este un obiectiv… GREU. Din toate punctele de vedere. Cel mai „dureros” este însă fotografierea din mână, ținut doar cu forța brațelor. Îți trebuie sală, domnule, nu glumă (cântărește 1930 de grame, o nimica toată)! Da, dar ai obiectiv! Și îl poți folosi fără probleme ca și armă de autoapărare!

Câteva cuvinte de la mine pentru Sigma
Am avut ocazia să testez destul de multe obiective de la Sigma. Chiar am cumpărat câteva, ca apoi să vând din ele. Și nu din cauza obiectivelor, să fie clar! Altele au fost motivele. Pe „vremuri”, Sigma avea reputația de obiective cu o construcție foarte faină, dar nu pot spune că strălucea la capitolul optică și precizie în focalizare (așa zisele obiective de luni, hehe). Trebuia să testezi mai multe obiective Sigma până nimereai unul ok în privința autofocalizării. Asta de la alții citire (este plin internetul și părerile cunoscuților, mai mult sau mai puțin). Eu unul de fiecare dată când am cumpărat un Sigma, primul testat, primul luat. Au trecut anii, Sigma s-a schimbat… s-a renunțat la suprafața aia catifelată și s-a investit în optică, ca să mă exprim așa. Nu pot uita seria de obiective ieftine destinată mirrorless. Pe m4/3 poate face prăpăd la capitolul calitate-preț. Personal dețin un 19mm, prima variantă, la care a fost nevoie să fac o calibrare (am testat și varianta cea nouă, aici). Al doilea, 60mm 2.8 pentru m4/3, o nebunie de obiectiv, pe bune! Asta dacă îl folosești, hahaha.
Unul dintre obiectivele Sigma care mi-a mers direct la suflet, chiar dacă în multe cazuri avea focalizarea în bălării pe dinozaurul de EOS 350D: Sigma 50-150mm f/2.8 EX DC HSM. Urmat de gama superangular pentru formatul APS-C. apoi Macro 105mm… Și multe altele.

Acum, Sigma se află pe drumul cel bun, din punctul de vedere al consumatorului. Obiective cu o calitate optică mult mai bună, unele chiar excepționale, la prețuri de la cele accesibile și până la cele inaccesibile pentru „omul de rând”. Din păcate producătorii consacrați de aparate foto (C, N, P) nu par a învăța nimic din istoria altor producători. Unii sunt așa plini de ei, încât și-au permis majorarea prețurilor până și la obiective îmbătrânite moral, fără ca tehnologia folosită să justifice astfel de măriri de prețuri. M-a bufnit efectiv râsul să constat că un aparat DSLR din gama de jos costă acum cât unul din gama medie raportat la câțiva ani în urmă (și nu din cauza ratei de schimb valutar). Dar asta este altă poveste.

Sigma a lansat concomitent două obiective cu aceeași plajă focală și aceeași diafragmă. Unul mai „blindat”, mai rapid. Celălalt mai ușor și mai accesibil ca preț. Și cred că au acaparat piața pe această plajă focală.

sigma-150-600mm-c-02

De fiecare dată când mergeam în magazinul F64 din Bulevardul Unirii mă simțeam urmărit. De un teleobiectiv de la Sigma, de cum urcam scările la etajul 1. Cei care frecventează „localul” știu despre ce vorbesc. La început nu înțelegeam diferențele între 150-600mm F/5-6.3 DG OS HSM și 150-600mm F/5-6.3 DG OS HSM. Mi-a căzut fisa mai târziu. Unul era C, celălalt S. Sincer, pe bune? Unul Cărămidă celălalt Sport? Pe asta cu sportul am nimerit-o, C nu vine de la cărămidă, vine de la… consumer (ha!). Eu Prefer C-ul. Prețul este mult mai ok, este mai ușor, așadar mai portabil. Nu te ia nici radarul… Mă bucur că cei de la Sigma au scos două obiective cu aceeași distanță focală și aceeași diafragmă pentru două categorii de utilizatori diferite, cu bugete diferite. DAP! AM mai spus-o, dar nu-i bai.

Așadar, iată-mă scriind un mail unuia dintre cei mai buni amici de la F64, vechea gardă. Nu primesc nici un răspuns. În schimb, sunt înștiințat să mă prezint la magazin pentru ridicarea obiectului în cauză. Ce bucurie pe capul meu. Îl scot din toc odată ajuns acasă, îl pun pe aparat, trac câteva cadre, după care îl „arunc” înapoi în toc. Sâmbătă îl iau la o tură de parc, îl scot la aer, ca să zic așa. Duminică îl duc acolo unde trebuie, unde aveam de gând să îl folosesc intens. Dar să o iau cu binișorul…

În primul rând, nu sunt obișnuit cu un astfel de „monstru”. Prefer teleobiectivele „normale” (70-300mm). Iar dacă aș avea nevoie de o distanță focală care să acopere 150-600mm aș alege oricând vechea râșniță, Olympus 70-300mm, care echivalează, teoretic, cu 140-600mm format 35mm. Iar dacă mă supăr, bag și un teleconvertor de 2x, ajungând astfel la fabuloasa distanță focală de 1200mm. Nu mă întrebați de calitatea optică, da? Pentru că nici eu nu voi începe să vorbesc de greutate și portabilitatea acestei combinații, da?

În altă ordine de idei, după ce am folosit Sigma 150-600mm C două zile în mod intens, după ce am „developat” negativele digitale, sincer, m-am îndrăgostit subit. Și asta la vârsta mea! Dacă m-ar da banii afară din casă, nici nu aș sta pe gânduri: aș cumpăra obiectivul instantaneu!

Nu sunt fotograf de acțiuni sportive, corespondent de război sau vânător de lighioane prin pădurile și pajiștile țării. Dar mi-au plăcut articolele despre cum se descurcă obiectivul „C” în viziunea lui Sorin Chineata, a lui Cherestes Janos-Csaba și a lui Attila Szabo. Așadar, numai aprecieri bune la adresa lui „C”.

Sunt doar un pozar căruia îi place să testeze, să experimenteze, care uneori are nevoie și de un teleobiectiv puternic pe un corp care să ofere o calitate mai… superioară. 70-200 este pur și simplu prea scurt în astfel de situații. Așa că mi-am luat inima în dinți și am pus mâna pe Sigma 150-600mm. Dacă mă vait de una de alta, o fac pur și simplu din neobișnuință. Să fie clar din capul locului: îmi place obiectivul. Încep să strâng fonduri… Accept și donații, să știți, hahaha.

Apropo de greutate… Că să poți fotografia ținând acest „C” în mână, trebuie să arăți cel puțin ca Drogo. Apropo de Drogo… Mă dusei și eu, ca orice bucureștean care se respectă, la un șou aviatic pe Lacul Morii (ups, am uitat să scriu despre eveniment, nici pozele nu le-am „developat”, rușinică să îmi fie). Cu artileria grea, din punct de vedere al distanței focale: Olympus E-30 cu Olympus Zuiko Digital 70-300mm. La un moment dat, în plin soare, apare o umbră maare care mă acoperă complet. Mă întorc și mai să am un șoc. A trebuit să clipesc de două, trei ori. Un tovarăș fotograf cât Drogo de mare, tatuat, cu barbă, în echipament de luptă, cu o namilă de teleobiectiv pe un ditamai corpul de DSLR… Ieșise la război! Nenea, cu teleobiectivul ăla nici nu m-aș chinui să pășesc în față să deranjez pe ăștia mici, zău așa! Moamă, mi-a citit gândurile! S-a uitat la echipamentul meu, s-a încruntat un pic și a plecat. Cred că i s-a făcut rușine din cauza echipamentului, hahaha. Al lui, normal!!

sigma-150-600mm-c-03

(Poza de mai sus este luată cu trusa foto personală destinată unor astfel de evenimente, Oly cu 70-300m 4/3)

Construcție
Avem de a face cu 20 de elemente în 14 grupuri (!), unghi de cuprindere 16.4º-4.1º, 9 lamele de diafragmă, firește rotunjite pentru o separare cât mai faină a subiectului față de restul turmei din cadru, diafragmă maximă între 5 și 6,3 (apropo, cineva întreba dacă se poate autofocaliza la f/6,3, dat fiind faptul că specificațiile aparatului foto spunea ceva de maxim f/5,6! DA, se poate, inclusiv noaptea, atâta timp cât există un pic de contrast, ceva, acolo…), diafragmă maximă f/22, distanța minimă de focalizare 280cm (! – cam nașpa, mai ales dacă se apropie lighioaia sub această distanță, atunci adio poză!), diametru filtru, oho , Bra size H, bro, gen Help me I’ve fallen over and can’t get up – 95mm (un filtru super costă aproape cât un sfert din suma pe care o dai pe obiectiv!), raportul de mărire este de doar 1:5 (pfff), dimensiunile, XXL, frate: lungime 260,1mm, diametru 105mm (zici că este de fapt o distanță focală, hehe). Greutatea? O nimica toată, 1.930g.

sigma-150-600mm-c-04

Sigma 150-600 C oferă o groază de butoane, pentru un obiectiv.
Primul de sus, butonul de autofocalizare, cu trei poziții: AF, MO, MF. În poziția AF avem de a face cu un sistem de autofocalizare obișnuit pentru un motor HSM. MO vine de la manual overdrive și permite intervenție manuală chiar dacă autofocalizarea este setată pe continuă. MF – mod de focalizare manual.
Al doilea buton este pentru alegerea cursei inelului de focalizare. Pe FULL este acoperită toată distanța de focalizare, de la 2,8m și până la infinit. Următoarea poziție este pentru 10m și infinit, ultima între 2,8 și 10m. Ultimele două poziții pot fi utile atunci când avem nevoie de o focalizare mai rapidă în condiții dificile de lumină: scurtează cursa punerii la punct (obiectivul nu mai „vânează” pe toată cursa cuprinsă între 2,8 și infinit).
Al treilea buton se referă la sistemul de stabilizare inteligent. Oferă trei poziții: OFF, 1 și 2. Poziția 1 oferă o stabilizare pe ambele planuri, orizontal și vertical, poziția 2 este pentru urmărirea subiectului, așadar stabilizare numai pe verticală.
Sistemul de stabilizare are încorporat un senzor de accelerație care ajută la obținerea unor imagini nemișcate la timpi de expunere lungi. Acest senzor lucrează diferit în modul 1 și modul 2. Cum am mai spus și mai sus, poziția 2 este pentru cei care folosesc obiectivul în fotografierea evenimentelor moto, când urmărirea subiectului este esențială. Ce face acest Mod 2 special? Inginerii de la Sigma au combinat avantajele folosirii senzorului de accelerație cu cele oferite de sistemul de stabilizare și cu noii algoritmi, rezultatul fiind o stabilizare eficientă, indiferent de mișcarea aparatului foto: pe orizontală, verticală sau diagonală. Poziția 1 este pentru restul.
Al patrulea buton este pentru funcții personalizabile. Pentru setarea acestor funcții personalizabile avem însă nevoie de Sigma USB Dock și de programul gratuit Sigma Optimization Pro. Avem astfel posibilitatea de a face firmware update, setări ale autofocalizării, ale funcției de stabilizare și a distanței de focalizare. Setările personalizabile pot fi salvate în C1 și C2. Cu ajutorul dock-ului avem posibilitatea de a seta sensibilitatea modului MO, printre altele. Mai putem seta, așa cum ne vine, următoarele: sensibilitatea acționării inelului de focalizare (mod MF), viteza autofocalizării și limitatorul distanței de focalizare. În privința stabilizării, se poate regla modul de lucru: OS dinamic, standard sau moderat.
Mai avem în plus și butonul de blocare a obiectivului în toate distanțele focale marcate pe obiectiv (150mm, 180mm, 200mm, 250mm, 300mm, 400mm, 500mm și 600mm). Chestia asta este nouă, cel puțin pentru mine. De obicei, butonul respectiv poate bloca obiectivul numai distanța focală cea mai mică (de unde și „poziția de parcare”). O surpriză plăcută! Pentru mine, butonul ăsta a fost cel mai abuzat. De ce? Simplu. Elementul frontal este mare și greu, care trage în jos obiectivul, făcându-l să se lungească singur. Altă chestie tare: poți bloca obiectivul la o anumită distanță focală, transformându-l în unul „fix”. Bun pentru experimentări și pentru lucrul la mușchii picioarelor (hehe). O chestie care uimește și mai mult: dacă blochezi obiectivul de la buton la orice distanță focală marcată și îi dai ușor o palmă, se deblochează și poți lucra ca și cu un zoom normal. Na? (Asta este o glumiță, de fapt se poate debloca rotind un pic mai cu forță inelul de zoom.)
Altă găselniță, despre care nu pot băga mâna în foc că este prevăzută conform regulamentului producătorului sau nu: Poți folosi zoom-ul și push and pull, adică împinge și trage (nu împinge tava, da?). În acest fel, zoomul se face mai rapid, dar cu această ocazie și efectul de aspirator se accentuează. Acum na, nu le poți avea pe toate, aspirator în sus sau în jos. Săracii cei cu Nikoane, că la ei senzorul se curăță mai greu decât la restul haitei. Rectificare: din câte am citit, push and pull este by design, ca să zic așa.
Tot la construcție intră și inelul de focalizare și inelul de zoom. Ei bine, cine mă cunoaște știe că nu îmi place ca inelul de focalizare să se afle în spatele celui de zoom, mai ales la obiectivele la care poți interveni oricând manual asupra punerii la punct. Sigma 150-600 C are inelul de focalizare în spatele celui de zoom. DAR: acesta este unul subțire, nu ca la fratele mai mare, 150-600 S, așa că pe mine nu m-a deranjează absolut deloc.
Montura este înconjurată de o garnitură de cauciuc care împiedică pătrunderea prafului sau a stropilor în interiorul aparatului foto.
Inelul de prindere pe trepied/monopied este din magneziu și poate fi dat jos.
Apropo de greutate, am citit că acest Sigma 150-600mm C este cel mai ușor din clasa sa. Ha, ce noroc pe capul meu, îmi închipui ce grele pot fi celelalte!
Majoritatea dintre cei care au testat obiectivul și și-au spus părerea, au folosit monopied sau trepied. Așadar, aviz amatorilor: aveți nevoie și de așa ceva dacă vă gândiți să cumpărați acest obiectiv. Nu uitați!
Avantajele oferite de noua gamă de obiective Sigma, pentru cei care încă nu le cunosc (nu știu dacă toate sunt aplicabile și la noi): Sigma USB Dock și service contra cost pentru schimbarea monturii.

sigma-150-600mm-c-05

Optică
Cum am scris și la construcție, avem 20 de elemente în 14 grupuri.

neukonstruktion150-600mm_f5-63_dg_os_hsm_contemporary

Se poate observa un element FLD („F” Low Dispersion) și 3 elemente SLD (Special Low Dispersion). Conform producătorului, aceste elemente speciale oferă obiectivului o calitate optică mai bună. Elementul FLD reprezintă cea mai bună lentilă, cu dispersie mică și o transmitere excelentă a luminii. Poate fi comparat cu lentilele fluorurate. Elementul FLD ajută mult la reducerea aberațiilor cromatice, garantând imagini clare și pline de contrast.
Lentila frontală (mare, nene!), are un strat care face ca apa și uleiul să fie îndepărtate cu ușurință (ha, de încercat la un spectacol „aviar”, unde e de stat sub avion, ca să pice pe tine ceva picături de ulei, să testezi afirmația celor de la Sigma): apa poate fi îndepărtată fără urme, uleiul nu se „lipește”.
Și cam atât.

sigma-150-600mm-c-06

Utilizare
Am ridicat exemplarul de test într-o joi seară. Ajuns acasă, am pus obiectivul pe aparat și am tras câteva cadre. Fiind octombrie (se întunecă devreme), am testat obiectivul cu aceste câteva cadre afară fiind noapte. Prima impresie: autofocalizarea este decentă în condițiile date și mai ales că la capătul lung, diafragma minimă este de 6,3. Aici trebuie să menționez însă și altceva: Canon 6D este cunoscut ca având punctul de focalizare central extrem de bun în lumină slabă. Așadar m-a ajutat și acest aspect. Cum vineri este o zi de lucru obișnuită pentru mine, de dimineață până seara, nici nu am mai scos obiectivul din tocul lui. Sâmbătă, vreme urâtă. În cele din urmă mi-am luat inima în dinți și am ieșit. Pentru transport am folosit un toc de la Think Tank, modelul Digital Holster 50 V2.0. Am putut transporta obiectivul atât cu parasolarul montat invers, în poziția normală de transport, cât și în poziție de lucru, asta datorită sistemului de extindere al tocului. Ce am mai avut cu mine? Un monopied zdravăn, cu cap Manfrotto 234RC, dat fiind greutatea kitului. Din păcate pentru actualii fotografi, tipul de monopied nu se mai fabrică (model cu inele de blocare, nu cleme).
Nu mi-am făcut nici un plan, ca de obicei m-am lăsat surprins de ceea ce avea să îmi aducă ziua. Până să ajung în Parcul Carol (București), a trebui să rezolv ceva. Ajuns într-un final la destinație, taman când eram pe punctul să scot aparatul din toc, a început ploaia. M-am adăpostit sub podul cu terasă (pe timp de vară, firește, acum era închisă, dar mesele și băncile din lemn prezente la datorie). Fiind la adăpost de stropii de ploaie (se spune despre versiunea C că este rezistentă la apă și praf, dar că S-ul ar fi superior, iar 6D ar rezista și el la ceva stropi, acolo, dar am zis să nu mă risc), am scos aparatul și am luat câteva cadre, mai mult de test. Ce să zic? Prima impresie a fost foarte, foarte ok. Culori faine, contrast fain, viteza de autofocalizare destul de rapidă având în vedere plaja acoperită și dimensiunea obiectivului. Nu mă așteptam la așa ceva.

A doua zi, fiind obligat să plec foarte devreme de acasă, mi-am zis să dau o tură pe la locul meu mai special pentru fotografierea răsăritului. Dar ghinion! Am dat peste o ceață de mai mare dragul. Partea bună: am putut testa obiectivul în condiții dificile. inclusiv urmărirea de pescăruși la răsărit de soare, pe ceață. Din păcate, nu am putut vedea soarele din cauza stratului de nori. Interesant test. Trebuie spus de la bun început, nu sunt as în fotografia sport, respectiv atunci când vine vorba de fixarea și urmărirea subiectelor care se mișcă rapid dintr-o parte în alta a cadrului. Și se vede.

Din cadrele luate în acea dimineață, când se miji de ziuă, am dedus următoarele:
a. Vignetarea este pronunțată la diafragmă maximă. Precizare: eu unul nu dau mulți bani pe pozele perfecte din punct de vedere tehnic. În speță, îmi place vignetarea.

sigma-150-600mm-c-21

b. Autofocalizarea și-a găsit nașul pe lumină extrem de dificilă și cu ceață deasă. Pentru clarificări: a fost aproape imposibil să faci clarul până și manual, atât de deasă era ceața, fenomen amplificat și de distanța focală extrem de lungă.

sigma-150-600mm-c-22

c. Autofocalizarea nu este extrem de rapidă pentru subiecți aflați în mișcare și la distanță mică față de obiectiv, pe lumină slabă, în bătaia farurilor – poate una dintre cele mai dificile scene de fotografiat. La care se adaugă: fotografiatul din mână cu un teleobiectiv masiv, voluminos, dificil de manevrat atunci când trebuie să te miști repede (ridicarea rapidă a aparatului la ochi, încadrarea subiectului la un câmp vizual redus).

Această prezentare necesită JavaScript.

Pentru cine se întreabă de ce pozele sunt „centrate”: am folosit numai punctul de focalizare central pentru precizie și rapiditate mai mare.

***

Gândul care a stat la baza împrumutării acestui obiectiv a fost plăcerea mea de a face poze în grădinile zoologice. Din păcate pentru mine, numărul grădinilor zoologice se rezumă de cele mai multe ori la una: Grădina Zoologică din București. Ținând cont de împrejurările specifice, mi-am dat seama că al meu 70-200 de la Canon este cam scurticel la capătul lung. Eu am de gând să dau la tigru, să-i prind firul mustății în prim plan… Sau resturile de carne din colții leului. Apropo, nu știu dacă am povestit: am dat nas în nas, la propriu, cu leoaica grădinii. Moamă, ce senzație să privești un asemenea animal în ochi, de la distanță mică. Norocul meu este că s-a întâmplat ca acest contact vizual extrem să fie protejat de un gard metalic. Și când spun distanță mică, cred că nu era mai mult de 1m. Hmmm. Să revin însă la „animalul” nostru.

sigma-150-600mm-c-26

Moamă, ce experiență! Tare de tot. Cu adrenalină, firește. Mai ales când sunt abordat în Grădina Zoologică de un simpatic om de la pază. „Aveți bilet pentru foto?” Cum să nu, la naiba! Doar m-am prezentat la „datorie” fix exact puține minute după ora oficială de deschidere. Fiind un vechi fan al Grădinii Zoologice din București, nah, știu că acea casă de bilete nu se deschide la fix, ci mai târziu. Ați ghicit, cred că sunt singurul nebun care vine la ora de deschidere. Nu este prima și nici ultima dată când intru fără bilet, prin bunăvoința omului de la paza porții. Și când se întâmplă asta îmi plătesc întotdeauna biletul la ieșire. Din onoare, firește. Așa și de data asta. Mi-am mușcat limba să nu izbucnesc în râs la întrebarea samariteanului. Eu nu aveam la mine nici măcar biletul de intrare, darămite ditamai biletul foto! Asta nu m-a împiedicat să nu confirm verbal, doar nu era să îi produc bietului om un atac de cord, cerebral, ceva de genul, nu? Omul, sincer: Știți, a fost o cucoană care nu avea biletul foto (magic) și drept urmare i s-a confiscat aparatul foto! Eu, mai să mă scap! Cum adică confiscare? Dacă era așa, trebuie să mă predau de la sine putere, să mă sechestreze și pe mine, că nu aveam bilet! Mă și vedeam vedetă în mass în media autohtonă și nu numai: cetățean ioropean sechestrat în grădina zoologică în lipsa biletului de intrare și eventual de dat hrană la animale! Clipesc din ochi, îmi revin din și continui turul. Absolut magnific. M-am simțit extraordinar de bine, eu și cu Sigma 150-600 C! Când an ajuns în zona tigrilor… Bănuiesc că animalele simte omul. Altfel nu îmi explic. De fiecare dată când sunt singur cu ele, fără alte persoane în jur, jur că unul dintre tigrii, cel mai mare, începe să toarcă, frecându-se de gratii, parcă spunându-mi să îl scarpin după ureche. Vară, iarnă, nu contează anotimpul. Eu stau și mă uit cu tristețe la frumusețea de animal care ar trebui să vâneze liber în junglă. Sau în Siberia. În nici un caz în cușcă. Pe de cealaltă parte mă bucur că pot vedea un animal de o frumusețe rară atât de aproape. Absorb ca un burete mișcările mușchilor, enormitatea labelor, frumusețea fără măsură a blănii tărcate… Cred că de vină sunt cărțile citite în adolescență, cărți superbe despre animale, mai ales cele din Africa, altele despre viața la circ… Din păcate, acestea nu sunt traduse în română, sunt vechi, din anii 80, dar care pe mine m-au marcat destul de mult în adolescență… Nah, acum mai devin și sentimental. Soția nu înțelege cum pot iubi, de ce sunt atras de grădinile zoologice. Îmi place mirosul de animal sălbatic, mă simt bine și totodată trist dat fiind „încarcerarea” animalelor. Mă simt frate cu ele. Nu de multe ori îmi simt spiritul încorsetat în „civilizație”. Vizitând grădina zoologică, împărtășesc cumva libertatea pierdută, legătura cu natura. Eu, culmea, omul care iubește tehnologia. Ciudat, nu?

Vremea a fost una nu tocmai optimă: nori cenușii. Pe de altă parte, asta m-a ajutat oarecum, în cadre neexistând umbre și lumină puternică, cu contrast ridicat.

Dar să revin la obiectiv. M-a ajutat mult să mă apropii de animale superbe. Să mă uit în ochii lor, să „citesc”. O particularitate supărătoare la Grădina Zoologică din București: GARDUL sau PLASA DE SÂRMĂ. În multe cazuri nici cel mai bun DSLR nu te poate ajuta să fotografiezi pe automat dincolo de gardul sau plasa de sârmă. 150-600mm C, datorită motorului HSM, permite oricând intervenția manuală asupra punerii la punct (focalizării), astfel încât este ușor să treci de gard. Singurele probleme majore: ce te faci când plasa de sârmă are ochiuri așa de mici și mai ales deschise la culoare, încât nu le poți „scoate” din cadru? Chiar dacă nu are nimic de a face cu testul obiectivului, nu pot să nu mă abțin și să comentez astfel de aspecte. Aspecte care poate strica plăcerea de a fotografia. Taxă foto? Ok, dar dacă o pretinzi, atunci măcar oferă și condiții decente. Știu, știu, grădina are probleme (cine nu are?), are alte priorități. Dar atunci măcar nu mai cereți taxă foto! Cel mai mult m-a deranjat faptul că un deștept a pus o plasă de sârmă argintie (!), cu ochiuri mici, în țarcul destinat zebrei. Acum, la rumegătoare, gardurile sunt de obicei foarte „aerisite” (nu sunt animale care să te muște, deși cunosc până și cai sau vaci care o fac, dar asta este altă poveste) și poți fotografia fără obstacole majore, mai ales când subiectul se află la o distanță bunicică față de fotograf. Acum însă, la zebre, s-au întrecut pe sine cu cea mai proastă „glumă”: abia vezi zebra de gard. Și asta cu ochiul liber! Ăsta a fost punctul culminant în decizia mea de a nu mai plăti taxa foto la ieșire. Am plătit doar biletul de intrare (vă rog să vă abțineți de a comenta acest aspect, ok?). Ce păcat!

Pentru cine vrea să meargă să fotografieze în Grădina Zoologică din București, câteva sfaturi:

  1. Plătiți taxa foto pentru a nu avea probleme, chiar dacă nimeni până acum nu m-a întrebat de biletul foto (în afară de nenea amabil).
  2. Luați un teleobiectiv cu o distanță focală cât mai lungă, așa cum este Sigma 150-600mm.
  3. Este nevoie și de un obiectiv normal, de să zicem 50mm 1.8, pentru pozat la interior.
  4. La spațiul destinat leilor, pe partea dreaptă când te uiți pe direcția mașinii, sunt „găuri” de observare. Se oferă astfel câmp liber, numai leul și leoaica să se afle în unghiul de acoperire oferit. Prin geam a mers foarte bine până ca acesta să se „albească”.
  5. La cuștile cu păsări răpitoare, ajutați punerea automată la punct prin intervenție manuală.
  6. Vizitați grădina în orice anotimp, veți avea surprize plăcute.
  7. Evitați pe cât se poate orele de vârf, adică 11:00 – 16:00. S-ar putea să fie aglomerat și animalele să se „plictisească” de vizitatori.
  8. Dacă ajungeți fix la prima oră, aveți răbdare până se deschide casa. 🙂
  9. Strict legate de obiectivul Sigma 150-600mm F/5-6.3 DG OS HSM C sa orice alt obiectiv care își modifică lungimea atunci când se acționează zoom-ul : atenție să nu loviți partea frontală a obiectivului de gard sau de geam. Folosiți parasolarul pe post de protecție. Dacă sunteți nevoit să vă „lipiți” de geam pentru evitarea pe cât posibil a reflexiilor date de lumină, folosiți obiectivul extins la maxim.
  10. Cei mai fotogeni: tigrii și… pelicanii. Aveți nevoie doar de răbdare.

Când vine vorba de fotografierea la interior, avem de a face cu unele probleme specifice distanței focale și a luminozității obiectivului. 150mm și distanța minimă de focalizare de doar 2,80m îl fac extrem de dificil de folosit în spații înguste. Diafragma maximă între f/5 – f/6,3 impune două alternative: timp de expunere mare sau creșterea valorii ISO destul de mult.

În ciuda diafragmei închise, obiectivul poate fi folosit și pe lumină slabă, datorită sistemului de stabilizare și a îmbunătățirii comportamentului aparatelor foto moderne la valori ISO mari.

Principalul avantaj al distanței focale de 600mm: nu deranjezi subiectul. Dar, pe de cealaltă parte, ești deranjat de pigmeii care se bagă în fața ta, că deh, dacă nu au cu ce, trebuie să facă și ei poze, nu? Cum mai toată lumea este egoistă… Dar ai ac și de cojocul acestora: doar te dai puțin la ei și fug ca potârnichile, asta după ce observă ce ghioagă ai pus pe monopied, hahaha!

Principalul dezavantaj al distanței focale de 150mm: prea lungă. La cei 2,80 m distanță minimă de focalizare trebuie să știi din start la ce vrei să îl folosești.

Cine se gândește să cumpere obiectivul pentru fotografia de stradă, hahahahaha…. hehehehe…. hihihihi… numai un pic, să îmi revin… pffff… Gata, gata! Să redevin (ne)serios! Nu se pupă prea bine cu pozatul pe stradă. fiind prea lung. În plus, atrage atenția ca zahărul furnicile.

Cine se gândește să o facă pe paparazzo (deh, am avut pe vremuri destui clienți care erau detectivi particulari și care voiau zoom nevoie maaare), cu siguranță că nu au cum să iasă mai în evidență, este obiectivul ideal pentru acțiuni gen ninja! La o adică se poate folosi chiar pe post de armă. Pffff… hahahahaha… Scuze!

Fotografia macro? Hmm… Stați, să mă gândesc un piculeț mai (a)profund(at)… Gata, am găsit! Da, ar merge, la o adicălea. La fotografii macro făcute unui elefant de la distanță sigură față de acesta! DA!

Pentru cine nu a râs destul: luați de aici!

Concluzie: cine are nevoie de un super-zoom care să acopere această distanță focală, este un must have. Pentru cei mai sportivi dintre noi, există varianta S, mai scumpă, dar alte materiale și alt concept.

Chiar dacă cântărește aproape 2 kile, poți fotografia liniștit din mână chiar și o zi întreagă, cu pauze, firește. Eu unul nu am căpătat febră mușchiulară în urma folosirii. Recunosc, m-au durut puțin brațele. Nu există probleme grav, mai ales după ce te obișnuiești. Partea poate cea mai bună: pozatul cu acest obiectiv poate ține locul lucrării mușchilor brațelor la sală!

Spor!

🙂

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Sigma 150-600mm F/5-6.3 DG OS HSM C&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s