Olympus E-M1 Mark II – mai aproape de aparatul perfect

Cuvânt înainte

În momentul în care scriu aceste rânduri, Olympus E-M1 Mark II poate părea pentru unii deja un aparat vechi. Modelul a fost anunțat pe 19 septembrie 2016, așadar cu mai bine de un an de zile în urmă, iar cei de la Olympus au afirmat că noul E-M1 Mark II a fost gândit pentru o durată de 4 ani. Sentimentele mele față de modelul Mark II sunt unele amestecate. Pentru cine se întreabă ce rol au sentimentele într-un articol de prezentare: când scriu un articol iau în calcul totul, inclusiv sentimentele. Olympus a fost pentru mine un tovarăș de nădejde, nu m-a lăsat niciodată baltă (iar dacă a făcut-o de-a lungul a peste zece, unșpe ani, atunci mai mult ca sigur că vina mi-a aparținut dacă nu în întregime atunci aproape în întregime). Am pornit în lumea DSLR cu Olympus E-500 la pachet cu cele două obiective (pe cel „mic” l-am măritat odată cu aparatul, culmea, cel care l-a cumpărat s-a arătat foarte încântat de el, mai avea unul și la folosește pe ambele pentru cursuri foto). Pe cel mare, 40-150mm, îl mai am și acum. O să vă dați seama de ce am adus vorba de asta mai târziu.

Să nu credeți că nu am vrut să scriu un articol mai repede, la „cald”, odată cu apariția aparatului pe piață. Dar acest lucru este la noi cam imposibil. Piața din România nu este una foarte mare pentru aparatele foto Olympus (deocamdată, lucru care începe să se schimbe, tendința multora este de a trece pe mirrorless, Olympus stând foarte bine în acest segment), de unde și interesul redus pentru noi din partea producătorului japonez. Nu am stat să urmăresc când a ajuns eventual primul exemplar de teste la noi și nici nu mă interesează cine l-a testat (primul al doilea ș.a.m.d.). Că l-am primit în sfârșit după aproape un an de zile… mai contează? Nu, nu sunt sarcastic, doar prezint faptele și chiar nu mă interesează astfel de aspecte. Între timp și-au dat mulți cu părerea, fiecare în stilul lui sau poate nu, puțin îmi pasă. Eu sunt doar sincer bucuros că am posibilitatea să îl iau la un test drive.

Am primit pachetul cu obiectivul 12-40 f2.8 PRO. Cum posed de ceva vreme un 12-40, obiectivul nu a reprezentat o surpriză pentru mine. Aparatul însă da, după cum se va vedea în cele ce urmează. Continuă lectura

Anunțuri

Olympus E-M10 Mark III

La rugămintea unui amic, concluziile pe scurt în urma testării. O să urmeze un test amânunțit cât mai repede posibil.

Puncte pro:
– Cel mai nou procesor de imagine, TruePic Vlll, folosit și pe modelul de vârf. OM-D E-M1 Mark II.
– 121 de puncte de focalizare detecție de contrast
– JPEG-uri excelente
– stabilizarea pe 5 axe foarte efectivă
– corp elegant
– posibilități foarte bune de control (butoane dedicate, personalizare)
– Vizor OLED de rezoluție înaltă (cu mențiunea unei întârzieri neobișnuite în lumină artificială)
– Filmare 4K cu stabilizare excelentă
– WiFi cu utilizare necomplicată
– Ecranul tactil rabatabil cu răspuns excelent
– Meniu „simplificat”
– Indicator baterie cu 4 linii (mai exact, dar din păcate la fel de impredictibil ca la mai toate modelele Olympus m4/3)
– Butonul de scurtătură de pe partea stângă, lângă butonul de pornit/oprit – afișează Super-panoul de control (Super Control Panel) unde poți stabili parametrii importanți, cum ar fi ISO, balansul de alb, punctul de focalizare, diafragma, timpul de expunere, compensarea expunerii, formatul imaginii, tipul imaginii etc.
– Reducerea opțiunilor de meniul de personalizare, de la 99 (Mark II) la 43 de opțiuni, pentru majoritatea mai prietenos cu utilizatorul. Întregul meniu a fost redus, de la 125 de opțiuni la 72 de opțiuni.
– Poate fi purtat numai cu o curea de mână
– Răspunde foarte bine în modul auto (modifică timpul de expunere când aparatul detectează mișcare în cadru)
– Posibilități de procesare a imaginii captate direct în aparatul foto, inclusiv bracketing pentru filtrele artistice
Puncte minus:
– Unele facilități cu posibilități reduse de setare
– Setare ISO-Auto simplistă, îmi lipsește posibilitatea de alegerea a timpului de expunere minim
– Senzorul – la Mark III mă așteptam la un senzor de generație nouă (asta nu înseamnă că cel actual este prost)
– Nu se poate încărca acumulatorul prin conectorul micro USB (având în vedere faptul că reprezintă un aparat foto ideal pentru călătorii,acest lucru este un mare minus, părerea mea).
– Lipsa controlului RC a blițurilor – poate fi un factor important pentru unii dintre utilizatori
– Fiind catalogat pe bună dreptate ca fiind un aparat foto bun pentru călătorii, îi lipsește ceva esențial: GPS. Cred că Olympus se „încăpățânează” se ofere GPS datorită problemei cu alimentarea: și așa bateria este mică și lumea se vaită că nu ține mult în timp. Atenție! Nu cele cca. 330 de imagini la o singură încărcare este problema. Problema este că în timp ce un DSLR poate fi ținut pornit, gata de acțiune, aproape o zi întreagă, la mirrorless este imposibil dat fiind faptul că totul este electronic care papă curent… Ceea ce scade dramatic până și cele 330 de cadre.

Test Sigma 100-400mm f/5-6.3 OS DG HSM [C]

Sigma a anunțat modelul 100-400mm F5-6.3 DG OS HSM în februarie anul acesta. Producătorul afirmă despre 100-400 că este un obiectiv compact și ușor, un super-teleobiectiv stabilizat optic, cu montură protejată la praf și stropi. Hm, la peste un kilogram (1160g) nu este tocmai un obiectiv ușor (nu?). Pe de altă parte, este ușor pentru un 100-400 (echivalentul Canon cântărește 1590g, un Nikon 80-400 1480g).  Din punct de vedere al dimensiunii, avem de a face cu un diametru maxim de cca. 86,4 mm și o lungime de 182,3 mm (cca. 240mm cu obiectivul extins) – firește fără parasolar. Dacă folosim și parasolarul, mai trebuie să adăugăm alți 74mm. Așadar, pentru un obiectiv FF (full frame) cu distanța focală între 100-400mm este unul de dimensiuni reduse.

Puteți citi mai multe aici.