Următorul nivel?

Îmi este greu… să umplu aceste pagini albe. Mă „chinui” de câteva zile. Se spune că o decizie luată te eliberează. Da de unde!

Am scris nenumărate articole despre aparatura foto. Din pasiune. Țin minte că pe vremea când căutam informații despre un aparat foto sau altul, despre un obiectiv anume, găseam numai pe site-uri din „afară”. De aici a pornit totul…

Acum, în 2018, mă „uit” în jur și nu am ce mai vedea… Piața foto a „căzut” în asemenea hal, la noi, încât puțini mai „rezistă” în privința promovării. Sunt alte ținte… Și m-am săturat pur și simplu să mă rog de ceva de testat. Nu că cer beneficii materiale, o fac din plăcere. Sau mai bine zis am făcut-o… Nu pot să uit așa de ușor cum încercam să obțin un anumit aparat sau un anumit obiectiv… despre care nici acum nu am văzut un articol mai de doamne ajută. Am înțeles cu greu, nu mai există „fonduri” / exemplare de test. Recesiune în toată regula. Apoi, diverse interese, peste putința mea de înțelegere.

Peste toate astea… decizia de a plăti regulat pentru un domeniu web marca punct ro, domeniu plătit deja „pe viață” (chestie de principiu, nu de bani), la care se adaugă cheltuielile cu serverul. Și pentru ce? Am primit rareori încurajări, în afară de un număr de persoane pe care le număr pe degete. Și cărora le mulțumesc. A venit însă timpul să pun testele în cui. Ceea ce va mai apare va fi despre ceea ce posed personal. Care în mai puțin de un an devin „relicve”. Întotdeauna am încercat să mă împotrivesc curentului. Se vorbește în exces de tehnică și mai puțin sau aproape deloc de sufletul fotografiei. Sunt pline paginile de net punct ro de forumuri de slăvire a producătorului, de dezbateri pe chestii pur tehnice. Nu zic că tehnica nu contează, dar la naiba, poți face fotografie și cu un compact subacvatic! Fotografia, da? Nu cadre! Asta pentru cine este în stare să înțeleagă diferența.

Mi-am pierdut speranța că oamenii vor fi destul de lucizi încât să facă anumite deosebiri. Este mult mai comod să „vânezi” tehnica decât să înțelegi fotografia. Goana după tehnică, promovată, firește de orice producător, orice magazin foto, fiecare cu interesele sale. Ce mă întristează este însă lipsa calității reale a materialelor, scrise sau filmate. Totul este de suprafață. De discuții la subiect… nici nu mă gândesc să deschid discuția, de jenă. Trist, s-a pierdut „arta” de a discuta, cu argumente,arta de a asculta și părerea altora. Fiecare știe, cunoaște, este el burico del mondo

Suntem atât de dezbinați…

Lumină bună tuturor!

Reclame

3 gânduri despre &8222;Următorul nivel?&8221;

  1. Ați mai luat decizia asta odată.Sper să reveniți și acum asupra ei.Cred că vă înțeleg dezamăgirile dar…aștept cu nerăbdare cronicile dvs,și pentru informație dar mai ales pentru stil.Umorul și sinceritatea dvs sunt rare, într-o lume a intereselor meschine, de care vorbeați.Renunțarea dvs ar fi încă o cărămidă pusă în zidul nepăsării și egoismului, a lipsei de comunicare reală,cu argumente.
    Știu,există o limită a rezistenței la frustrare.Sper ca a dvs să nu fie atinsă.Încă…

    Apreciază

    • Mulțumesc frumos pentru comentariul dumneavoastră.
      Am obosit și cred că am atins limita.
      Nu voi uita primul articol timid. Atunci am avut o încurajare din partea unei persoane pe care am stimat-o enorm. Apoi… s-a întâmplat ceva, așa cum se întâmplă de prea multe ori în viață… când vezi că persoana în cauză devine așa de debusolată încât înțelege totul anapoda, își face prietenii dușmani și dușmanii prieteni… iar la final devine „afacerist” sadea.
      Măcar atunci exista cineva care să mă îmboldească. Până când au apărut acele interese pur românești, chestii cu capra vecinului (la naiba cu românismul ăsta cretin!), eu îs cel mai tare, cine e ăla sau ălălalt…
      Știu, am mai spus-o și altă dată. Dar de data asta este capăt de linie. Am obosit…

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.