Panasonic Lumix G 14mm f/2.5 II ASPH este, din punct de vedere al anului de apariție, un obiectiv vechi, de câțiva ani buni. Dacă nu mă înșeală memoria, a fost anunțat undeva prin septembrie 2014, ca succesor al primei variante. Nu cunosc și nu am testat prima variantă. Din câte am putut citi, varianta II oferă aceeași formulă optică, diferența fiind doar una ce ține de cosmetică.

După ce am cumpărat obiectivul, mi-am dat mult mai bine seama de cât de compact poate fi un sistem m4/3. Stați așa, nu dați năvală… Primul meu kit m4/3 a fost (și este în continuare, pentru că nu m-a lăsat inima să mă despart de el) un Olympus PEN E-P2 (anunțat în 2009) cu Olympus M.Zuiko Digital 17mm 1:2.8 Pancake (anunțat și el tot în 2009, împreună însă cu primul PEN E). O combinație mortal de compactă. Dar… acest prim kit nu se poate compara cu un OM-D E-M10 și Panasonic 14mm varianta II. Este altă mâncare tehnică! Pur și simplu am rămas încântat de dimensiunea compacta a obiectivului Panasonic. Este destul de luminos și foarte rapid în autofocalizare. Pe scurt, mic și al dracului!

Achiziția lui nu a fost una fără peripeții.

Factorul decisiv care m-a făcut să îl caut a fost locul de muncă. Mai precis fostul meu loc de muncă, care, datorită unui angajat cu protecția datelor, un fel de gardianist IT, devenise o redută mai ceva ca Vaticanul. Așadar, în vremurile acelea de restricții cibernetice, datorită noilor măsuri de securitate a datelor personale, de acum celebrul GDPR (ducă-se în pustiu cu toți ăia de l-au clocit și mai ales cu ăia de îl interpretează, că săracii sunt cam slabi cu duhul cel de toate zilele!), angajații sunt obligați să își lase totul în dulapuri/fișete așa cum sunt cele de la magazinele cu ștaif. Acestea nu sunt cine știe ce de mari, deh, trebuie să existe spațiu pentru toți angajații. Așadar, poți avea ceva bagaj de mână, dar cam mic. Și când te gândești că eram obișnuit să port cu minte un rucsac măricel, cu de toate (laptop, aparat foto, umbrelă etc.)… A trebuit să mă orientez spre ceva cât mai compact. Panasonic 14mm era dat ca fiind printre cele mai compacte fixe, dacă nu chiar cel mai compact obiectiv fix cu autofocalizare. Cum în România, locul preferat de aproape oricine atunci când este vorba de tehnică fotografică este F64, cunoscând pe cei o mână de oameni din vechea echipă, am zis să încerc la ei. Cum obiectivul nu era pe stoc, am întrebat direct pe amicul care se ocupă de produsele Panasonic, printre altele. Și… stupize stupize… răspuns extrem de scurt și expeditiv: dacă nu este disponibil pe site, nu se există a se mai fabrica! Am zis inițial că afirmația este o glumă. Dar nu a fost să fie. Așa că am căutat alternative, gândindu-mă că nu poate fi adevărat să nu mai găsesc un astfel de obiectiv nou, „în țiplă”. Am dat de el pe amazon.de. Mi-am luat inima în dinți și am rugat pe cineva foarte apropiat care trăiește în Germania să mi-l comande și să îl trimită apoi prin orice mijloc necesar, hehehe. Acum, să nu credeți că sunt chetros… dar am avut surprize plăcute-neplăcute cu… DHL-ul și de atunci suflu și în laptele de iapă… Prețul a fost chiar mai ieftin ca la F64, inconvenientul este că a trebui să aștept câteva luni până când altă persoană dragă mie să ajungă în Germania și înapoi, cu obiectivul meu în geantă. Dar cum nu m-a dat afară răbdarea, nu a fost nici o problemă. Surpriza a venit când, căutând într-o doară pe site la F64, să vă obiectivul din nou pe stoc. Bei, Panasonic s-a apucat de refabricat pentru F64!! Nuuu, nu am fost anunțat de reapariția lui, deși m-am înscriu la „Să fiu anunțat” (la Paștele Cailor?)… Pfff, nici măcar site-ul nu mai este cum era o dată, pușca și cureaua lată… a fost praf rău și mai este și acum cam… praf. Asta este viața, pussycat. Și când mă gândesc de filozofia managementului: bei, găsesc zece ca voi în fața ușii magazinului, varianta anului două mii și ceva. Dap, se vede! Prietenii știu despre ce vorbesc. Dar ce spun eu aici, fiecare și-o face singur, eventual ajutat berilă de preteni și tovarăși… Dacă m-a afectat chestia asta cu reapariția obiectivului ca printr-o minune? Nici pomeneală! Banii meu au mers în altă parte și eu am primit ce mi-am dorit! În încheierea aventurii în RO cu Panasonic 14mm: de blec fraieridai și nai (SIC!) a fost super, mega, extra preț la el. Cine nu a pus mâna pe oferă, chiar că e fraier n-ai!

După care urmează alt capitol din puțul gândirii proprii, hehehe: bei nene, producătorii ăștia de echipamente foto, mai scot ei oare obiective noi, compacte, în șprițul, eh, pardon, spiritul curat-adevărat al sistemului m4/3? Eventual, ca bonus de așteptare, rezistente la praf în ochi și apă sărată în gură? Adicălea, acum scot adevărați monștri sacri de obiective cum nu a văzut planeta Marte, cu F-uri mai tari ca avioanele americane de răzbel pe șestache cu tehnologie de nu te vede mama (Rusie) și nimic acolo, așa, ca un mizilic, un obiectiv drăguț ca un drăcușor, mic și iute? S-a terminat inovațiunea oare? O iau pe urma producătorilor de filme de peste ocean cu subiecte fumat-furate de mult? Să nu mai fie în stare fratele galben să scoată ceva diferit? S-a ajuns deja la fundul sacului? Se așteaptă o revoluție a roboților autonomi? Începe deja să mă doară bostanul… Ia mai dă-i spre Belina de epuizați! Noroc cu obiectivele alea vechi… care se mai găsesc noi!

Aceasta fiind introducerea, să trec la fapte…

Construcție
Un singur cuvânt: exemplară! Sincer, nici nu cred că se putea altfel, la ce construcție compactă are. Nu este numai din metal și sticlă, ci are și plastic. Toate materialele sunt însă de cea mai bună calitate, dacă este să te iei după cum se simte. Inelul de punere la punct se mișcă foarte… fluid, nu are nici cel mai mic joc. Având în vedere acționarea by wire cum spun vorbitorii de limba engleză, acesta nu se rotește la focalizare, în funcție de setările aparatului foto se poate interveni oricând manual asupra punerii la punct. Nu că ar fi nevoie (din cât l-am folosit, noapte sau zi, eu unul nu am avut nevoie).
Din punct de vedere al datelor tehnice, construcția arată cam așa:
6 elemente în 5 grupuri, incluzând 3 lentile asferice, diafragmă circulară cu 7 lamele, diafragmă maximă f/2,5, cea maximă f/25, focalizarea se realizează cu un micromotor cu intervenție manuală oricând se dorește (la Olympus, în funcție de setările din aparatul foto), focalizarea este una internă, diametrul filtrului este de 46mm. Dimensiuni: lungime 21mm (de la marginea frontală și până la suprafața de contact a baionetei), diametru maxim 55,5mm, greutate aproximativă 55g.
Din punct de vedere constructiv, 14mm II de la Panasonic este beton de beton armat!!

Optică
Optica este poate pentru chițibușari cu dus și întors, fără bilet!
Clar chiar și la f/2,5, cu excepția colțurilor extreme. Da acum pe bune, cine are nevoie de colțuri perfect clare în afară de unii duși cu pixelu la colindat pe Internet?
Exemplu de poză la f/2,5

Centru (trebuie să o spun, chiar dacă se vede din EXIF: aparatul folosit este un E-M10, „depășit” din punct de vedere al senzorului, daa??) – firește decupare de cca. aproximativ 100%:

Colțul din stânga sus:

Stânga jos…

Pentru neconvinși: dacă vă uitați la imaginea per ansamblu, se vede că există cel puțin două planuri… așa că toată chestia asta cu colțurile este oarecum forțată.

Dreapta sus:

Dreapta jos:

Per total, not bad, eh?

Nu am suferit în nici un fel (și nici aparatul foto sau subiectul) de vignetare.

În privința distorsiunilor… nu mi-am făcut nici o problemă. Sistemul m4/3 este cunoscut de corecțiile automate, la care se adaugă și mărimea și forma senzorului. Chițibușarii o țin sus și tare că dacă nu ar fi corecția automată din aparat, distorsiunile ar fi vai de mini și de tini. Cu toate că scriu de ani buni despre aparatură foto, pentru mine a contat întotdeauna rezultatul și nu „chițibușurile” tehnice care au dus la rezultatul final: fotografia afișată. Mă pune pe gânduri de fiecare dată câtă energie se depune de cei mulți legat de tehnica foto și cât de puțină gândire se îndreaptă spre fotografia afișată, respectiv subiect. Ca o paranteză, într-o discuție cu un amic, acum plecat dintre noi definitiv, pe marginea unor fotografii chiar făcute de el: un fotomodel machiat artistic. El, mândru tare de rezultat. Eu, mai cârcotaș din fire… lăsând la o parte măiestria fotografului legat strict de partea fotografică a demersului, dacă fotomodelul nu știe să „pozeze” și artistul de machiaj este pe lângă meserie, fotografia ca produs final nu va valora nici cât o ceapă degerată în orașul Oymyakon (nu pun link, căutați pe Gogu, la naiba!).
Acum stațio să caut o poză care să arate și ea acolo, cât de cât, deformarea unui obiectiv de 28mm pe limba lui full frame… Câteva minute bune de căutare, cu părere de rău, nu am găsit. Poza de mai jos este cel mai „rău” exemplu găsit.

Reflexiile
Ce te poți aștepta de la un obiectiv pancake (clătită, hehehe) superangular, fără parasolar din fabrică? În ciuda tuturor acestor aspecte, rezultatul nu este așa de demn de sfârșitul lumii.

Singurele poze în care se văd reflexii, în ultima cât de cât. Restul…

Rapiditatea în focalizare
Pe scurt, sau senzațional și în direct: focalizarea este atât de rapidă cât este și corpul pe care se folosește. Punct.

Utilizare
Obiectivul poate folosit la orice presupune o utilizare normală. Eu unul l-am folosit la fotografierea prin București, la mare (o să scriu mai aprofundat mai jos, a fost o experiență), noaptea, la fotografierea micului acvariu din sufragerie, la petreceri corporatiste. Nu poate fi folosit pe post de obiectiv macro și ca teleobiectiv. Zoomul se face cu picioarele acolo unde lucrul acesta permite.

Pentru cei care preferă fotografia făcută pe stradă, Panasonic 14mm 2.5 II are avantaje, dar poate și unele dezavantaje. Este discret, rapid, unghi de cuprindere destul de larg încât se poate include în cadru și ceva mai mult din jurul subiectului. Dezavantajul ar putea fi mai puțin adecvat celor care vânează portrete, ca să zic așa, obiectivul fiind pur și simplu prea larg. Dar… este un obiectiv 100% pentru autoportrete – chestia aia de unii le zice selfie.
Așa cum am mai spus, merge și la pozat acvarii.

Dar adevărata „vocație” a micuțului Panasonic a fost folosirea la malul mării… O poveste originală.
Vineri, în octombrie. Eram în sala de mese, serveam prânzul luat la pachet de acasă. În fața mea, cât ține tot peretele, o imagine imensă (formată din trei canvas-uri) cu… trei vase pe mare. Tot uitându-mă la fotografie (nu că ar fi pentru prima dată), m-a apucat un dor de mare… poftă imensă de aerul sărat, de zgomotul valurilor. Pun mâna pe telefon, îmi sun jumătatea și îi spun: mâine mergem la mare! Și nici un dar… A doua zi, într-o sâmbătă însorită, după ce ne-am trezit boierește, fără absolut nici o grabă, am pornit spre Constanța, pe A2. Cum sunt obișnuit cu „stupizele” atunci când plec undeva, nu am fost scutit nici de data asta. Am zis să nu o iau pe varianta ieșirii spre Eforii, să continui drumul spre stânga, să ies undeva în Mamaia, așa cum arătau și indicatoarele. Mai ține cineva minte când s-a dat în folosință și ultima parte din A2, aia de după Cernavodă? Că eu am uitat… Mă rog. Tâmpițeii au pus indicatoarele, dar ieșirile le-au uitat, adică nu sunt gata, Nici cu tot teren nu ieși. Nu cred că vreți să știți ce le-am dorit! Așa că am mers până la capătul porțiunii, că doar nu se poate să ducă nicăieri, nu? Acum, când mă gândesc mai bine, nu ar fi exclus nimic în țara asta a noastră, superbă, de altfel, păcat de numărul mare de dobitoci, respectiv dobitoace. restul mai puneți și de la voi. Dar… să revin la frumusețea patriei. Nu, nu este parodie sau caterincă.
Așadar, am ieșit de pe autostradă la capătul lui Ovidiu, spre nord. Alți km buni înapoi, spre Mama Mia, eh, Mamaia. am tras spre stânga unde am nimerit și unde aveam voie, cât mai spre intrarea în Mamaia. Am nimerit într-o parcare între Hotel Delta și Meridian. Era pe la ora 15:00 – pustiu de te mai că te ia cu sperieți. Nici măcar câini nu erau. Am luat-o la pas rapid, să ajungem pe plajă. Trecem pe lângă o piscină goală, părăsită. Bei nene, nici o țipenie de om. după ce trecem de rândul de construcții, ne lovește vântul, zgomotul valurilor și aerul, aerul ăla ușor sărat de care mi-a fost dor. Pe plajă, pustiu, poate doar cam șapte persoane rătăcite la distanțe mari pe plajă… Am mers pe plajă spre pasarelă. Ce a urmat? Vedeți în fotografiile de mai jos.

Numai cine nu a fotografiat la mare nu știe că nisipul fin plutește mai tot timpul în aer. Se poate vedea pe obiectele de culoare neagră (așa cum sunt în general aparatele foto și obiectivele foto, genți și rucsacuri foto). Am spus mai devreme că micul Panasonic își arată forța la mare: vând puternic, nisip în aer, stropi de apă sărată… Dacă ești un pic atent, nici o problemă, în ciuda faptului că nu există garnitură de protecție la montură și nici nu este rezistent la stropii de apă și praf. Iar E-M10, la fel, un entry level OM-D. Singura „protecție” a fost și este un filtru de protecție de foarte bună calitate. Am avut parte așadar de depuneri de nisip și stropi răzleți de apă de mare. Acum să nu credeți că am avut tot timpul aparatul în mână sau la gât, ci am adoptat metoda trage și apoi în buzunar. În buzunarul interior al gecii de blugi, destul pentru a proteja E-M10 cu Panasonic 14mm. Deh, mărimea mică a combinației și-a spus din plin cuvântul. Cu toate măsurile de protecție (adică trage și fugi, hehehe), am avut stropi din belșug și nisip așijderea. Sfat, pe care îl urmez și eu când este cazul: dacă vedeți stropi, luați o batistă de hârtie și ștergeți suprafața. În cazul meu, nu m-am speriat de eventualele zgârieturi pe lentila frontală a obiectivului, asta pentru că, așa cum am mai spus, am filtru de protecție pus. Odată ajuns într-o încăpere, suflați corpul și obiectivul aparatului. Cu orice, numai compresor de aer să nu fie. Nu de alta dar riscați să băgați firicelele de nisip taman acolo unde vă va durea cel mai mult.

Spre asfințit ne-am retras în port. Tomis.

După ce am luat cina în unul din numeroasele restaurante deschise încă, am luat telefonul mobil și am căutat gazare, eh, cazare. Booking. …. firește. În marja de preț avantajoasă nouă. În câteva minute am găsit ceva aș putea spune chiar foarte aproape. Hotelul Ibis. Afară era un vânt de te lua pe sus. După ce am luat camera în primire…

Am ieșit din nou afară, la plimbare. Moamă, ce vânt!

A doua zi de dimineață, am achitat nota, am dus bagajele la mașină și ne-am plimbat pe plajă. Vântu era la el acasă, un picuț mai potolit, dar suficient să îmi strice frizura de pe chelie!

Cum să nu treci și pe la Cazinou, dacă tot ești în Constanța? Și pentru că nu mă pot abține: cazinoul din Constanța ne poate defini foarte exact ca nație: delăsătoare! Cum naiba să lași așa ceva în paragină?

Și pentru că tot am ajuns la cazinou, cum puteam să ratez o a doua tură prin portul Tomis, după un mic dejun copios, întârziat (omletă cu fructe de mare)?

Cum mai aveam aproape o jumătate de zi la dispoziție, am zis să dăm o fugă și la Mangalia. Am mâncat de prânz la Taverna Piraților. Aici am mâncat întotdeauna bine. Din păcate se vede lipsa personalului profesionist. La naiba!

Ca o paranteză: stațiunile de pe malul mării, după Eforii, sunt atât de pustii toamna târziu, iarna și primăvara, încât zici ca ești în The Walking Dead, adică pustii, îți este frică până și să cobori din mașină. Pe bune! Se poate face un film post-apocaliptic de mai mare dragul!

Distanța minimă de focalizare este undeva la 25 cm,

Concluzie
Un obiectiv în care merită să investești!
Mic, ușor, nu bate la ochi, își face treaba cu brio.
Îi acord 5 din 5 stele (asta pentru știu ei cine)!

Reclame

2 gânduri despre &8222;Panasonic Lumix G 14mm f/2.5 II ASPH&8221;

  1. Am avut și eu obiectivul ăsta.micuț,destul de sharp-cum ziceți.Dar ajungea un pic de contre-jour și apăreau niște halouri…monstruoase.
    L-am înlocuit cu un 17mm/1.8 Olympus,care mi se pare net superior în toate.Dar și costă!
    Plus că prefer focala de 35 mm, celei de 28…Oricum,articolul dvs despre Olympus 17mm a contribuit mult la decizie.Multumesc!😊

    Apreciază

    • Bună ziua,
      Mulțumesc frumos de vizită.
      În afară de câteva cadre unde aberațiile cromatice sunt mai accentuate, halouri deranjante nu am avut, la modul în care îl folosesc.
      Formatul compact și prețul – asta m-a făcut să îl cumpăr. Având în vedere dimensiunile corp aparat foto + obiectiv + calitatea foto – greu de egalat.
      Olympus 17mm 1.8 este din altă ligă, inclusiv dimensiuni.
      Lumină bună!
      Sorin Voicu

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.