Despre Panasonic Lumix DC-G9

Test pe scurt – părerea mea este că un articol despre un asemenea aparat foto are nevoie de mult mai multă atenție decât pot eu acorda în acest moment. Am primit aparatul împreună cu obiectivul Panasonic Leica DG Elmarit 200mm f2.8 Power OIS, un monstru de obiectiv, atât la propriu, cât și la figurat.

Panasonic Lumix G9 a fost lansat la începutul anului acesta, ca un răspuns la GH5 pe partea foto. Așa se vorbește în târg. Cum nu sunt pasionat de filmări, așa o fi, nu am urmărit discuțiile pe această temă.
Senzorul m4/3 de 20,3 MP nu are filtru trece jos (low pass), acest lucru facilitând o claritate sporită a imaginilor captate și un interval dinamic mai ridicat (la fel ca modelul GH5). Tehnologia Colour Control determină culoarea, saturația și luminozitatea, pentru a capta cele mai corecte nuanțe, lucru constatat de mine în cele două săptămâni de utilizare.
G9 oferă și un mod de înaltă rezoluție, de 80 Mpx, prin înregistrarea unui cadru de 8 ori, aceste imagini fiind apoi „lipite” în una singură. Fiind o facilitate pe care nu o folosesc (are o singură chichiță majoră: nimic în cadru să nu se miște – așadar o facilitate pentru munca în studio, la fotografiat produse)
Pe partea de video, avem modul 4K la 60p și 50p (QFHD 4K: 3840 x 2160 / MP4).
Sistemul de focalizare este unul dintre cele mai rapide (Panasonic afirmă următoarele – scuzați engleza:) „Ultra-Fast AF / AFC Burst – DFD allows the LUMIX G9 to calculate focal lens movement by comparing depth of field values of two images at incredibly high speed. By combining the AF drive with a maximum read speed of 480 fps, the LUMIX G9 can achieve the industry’s fastest level AF in up to 0.04 seconds* and the world’s fastest 20 fps burst shooting with AFC** (*** 60 fps burst shooting with AFS).” Pot confirma rapiditatea sistemului de focalizare, dar cu rețineri vizavi de „rateurile” specifice aparatelor foto mirrorless, de care vorbesc mai mereu, indiferent dacă este vorba de un senzor m4/3 sau full frame (Sony, deocamdată). Firește, la această „imperfecțiune” joacă și obiectivul un rol important, mai ales dacă avem un superangular luminos și un teleobiectiv tot așa de luminos. Apar și situații în care aparatul confirmă focalizarea cu nimic clar în cadru… sau situații în lumină mai slabă când pur și simplu se refuză focalizarea, adică aparatul nu găsește punctul de clar, chiar dacă avem contrast de îți vine rău. Dar NU este nimic ieșit din comun pentru sistemul de focalizare specific mirrorless, cum spun adesea. Mi se pare ciudat că nu se prea vorbește deschis de aceste mici neajunsuri, care însă pot fi mari în anumite situații, dacă nu te duce capul să le contracarezi.

Restul îl puteți citi aici.

Reclame

Test Olympus E-M10 Mark III

Seria M10 a fost lansată de Olympus la sfârșitul lunii ianuarie 2014. Pe atunci exista deja pe piață un OM-D, modelul E-M5, lansat în februarie 2012, dacă nu mă înșeală cumva memoria. Primul E-M10 a obținut în testele dpreview.com un scor de 80% și medalia de aur. Se aprecia faptul că Olympus nu „restricționa” partea de „software”/facilități față de modelele superioare OM-D (la modul, dacă acestea sunt prezenta în E-M10, atunci să fie implementate la fel ca pe modelele superioare). De reținut acest aspect, vă rog. E-M10 Mark II a apărut undeva trecut ușor de mijlocul anului 2015, așadar la puțin peste un an față de primul model. Și acesta a primit un punctaj de 80%, dar doar medalia de argint (pe dpreview.com). E-M10 Mark III are pe același site același scor: 80% și aceeași medalie de argint. Așa cum am scris în scurtul test despre E-M10 Mark II, am apreciat printre altele obturatorul electronic (articolul cu pricina îl găsiți aici). Acesta ar fi și unul din argumentele pentru care aș face un update în privința E-M10. Din păcate însă, inginerii de la Olympus au intervenit și au modificat modul cum poate fi folosit taman această „facilitate”. Dar despre asta mai târziu în articol.

Se spune despre Olympus E-M10 Mark III că este o variantă îmbunătățită a lui Mark II (cum altfel?). Depinde din ce punct de vedere privești. Dacă este să ne concentrăm asupra construcției, așa este. E-M10 Mark III este mai stilat și mai „mușchiulos”. Dacă ne luăm după caracteristicile pur tehnice, hm, nu prea. Ce m-a „durut” pe mine cel mai tare este obturatorul electronic (îmi cer scuze că tot aduc vorba despre acesta, dar este poate cea mai importantă „găselniță” față de primul model, pe lângă stabilizarea pe cinci axe). La Mark II, obturatorul electronic poate fi ales oricând prin intermediul alegerii modului de funcționare a obturatorului (nu se ține cont dacă te afli în prioritate de diafragmă sau de timp, de exemplu). La Mark III, funcția este disponibilă limitat, prin intermediul modului de fotografiere avansat (AP), unde nu poți alege direct timpul de expunere, aparatul oferind obturatorul electronic (silențios) într-un echivalent al modului P. Din păcate, modul silențios nu salvează setările făcute, cum ar fi de exemplu punctul de focalizare. Dacă treci pe alt mod și apoi înapoi la „silențios”, o iei de la capăt cu setările. Se pare că producătorul japonez s-a gândit la obturatorul electronic preponderent pentru situațiile când nu vrei să se audă declanșarea și nimic altceva. Eu unul l-am folosit mai ales când am vrut să folosesc diafragma maximă în plin soare – adio filtre ND. Sunt optimist totuși: îmi place să cred că Olympus va scoate un update de firmware care să rezolve anumite lucruri „neplăcute”.
Pe de altă parte, Olympus a gândit E-M10 Mark III ca un aparat foto entry level pentru seria OM-D, simplificând opțiunile (asta în varianta Olympus – oricum Mark III are atât de multe funcții încât poate bulversa și un utilizator mai versat, neobișnuit cu setările și dotările specifice Olympus). Trebuie spus de la bun început: chiar dacă este un aparat entry level din seria OM-D, oferă mult mai mult decât o face concurența pe același segment. Mă refer aici la numărul de butoane dedicate, posibilitățile de personalizare, la diverse filtre și moduri de fotografiere, regăsite pe modelele Olympus mai avansate (acestea sunt totodată simplificate și uneori, din păcate, cu posibilități reduse de reglare). Unii cataloghează E-M10 Mark III ca fiind de fapt un aparat foto mid-level (de nivel mediu, adică). Pentru cine vrea mai multe de la un OM-D și nu pot trece direct la vârful de gamă E-M1 Mark II, recomand așteptarea apariției modelului E-M5 Mark III, bănuiesc a fi lansat pe parcursul trimestrului I 2018.

Continuă lectura

Review Fujifilm GFX 50S

Cuvânt înainte

Am fost luat pe nepregătite când mi s-a propus să testez o întreagă trusă Fuji GFX. Nu mi-a trecut niciodată prin cap posibilitatea de a testa un asemenea aparat, mai ales că nu practic fotografia ca profesie și deci nu am studio foto. Firește, l-am văzut expus în magazinul F64 din București, ba mai făceam și glume din când în când pe seama posibilității de a-l testa.
Despre ce este vorba?

Trusa GFX despre care voi povesti în cele ce urmează este compusă din corp Fujifilm GFX 50S, FujiFilm Fujinon Mid-telephoto macro 1:0.5 GF 120mm F4 Macro R LM OIS WR, FujiFilm Fujinon Standard prime GF 63mm F2.8 R WR și FujiFilm Fujinon Wide-angle standard zoom GF 32-64mm F4 R LM WR. Toate „ambalate” într-un geamantan de transport din plastic dur și cu burete la interior.

„Testul” nu este unul clasic. Nu o să găsiți test de ISO, de exemplu. Cele ce urmează reprezintă scurta mea experiență despre formatul mediu. Continuă lectura

Olympus E-M1 Mark II – mai aproape de aparatul perfect

Cuvânt înainte

În momentul în care scriu aceste rânduri, Olympus E-M1 Mark II poate părea pentru unii deja un aparat vechi. Modelul a fost anunțat pe 19 septembrie 2016, așadar cu mai bine de un an de zile în urmă, iar cei de la Olympus au afirmat că noul E-M1 Mark II a fost gândit pentru o durată de 4 ani. Sentimentele mele față de modelul Mark II sunt unele amestecate. Pentru cine se întreabă ce rol au sentimentele într-un articol de prezentare: când scriu un articol iau în calcul totul, inclusiv sentimentele. Olympus a fost pentru mine un tovarăș de nădejde, nu m-a lăsat niciodată baltă (iar dacă a făcut-o de-a lungul a peste zece, unșpe ani, atunci mai mult ca sigur că vina mi-a aparținut dacă nu în întregime atunci aproape în întregime). Am pornit în lumea DSLR cu Olympus E-500 la pachet cu cele două obiective (pe cel „mic” l-am măritat odată cu aparatul, culmea, cel care l-a cumpărat s-a arătat foarte încântat de el, mai avea unul și la folosește pe ambele pentru cursuri foto). Pe cel mare, 40-150mm, îl mai am și acum. O să vă dați seama de ce am adus vorba de asta mai târziu.

Să nu credeți că nu am vrut să scriu un articol mai repede, la „cald”, odată cu apariția aparatului pe piață. Dar acest lucru este la noi cam imposibil. Piața din România nu este una foarte mare pentru aparatele foto Olympus (deocamdată, lucru care începe să se schimbe, tendința multora este de a trece pe mirrorless, Olympus stând foarte bine în acest segment), de unde și interesul redus pentru noi din partea producătorului japonez. Nu am stat să urmăresc când a ajuns eventual primul exemplar de teste la noi și nici nu mă interesează cine l-a testat (primul al doilea ș.a.m.d.). Că l-am primit în sfârșit după aproape un an de zile… mai contează? Nu, nu sunt sarcastic, doar prezint faptele și chiar nu mă interesează astfel de aspecte. Între timp și-au dat mulți cu părerea, fiecare în stilul lui sau poate nu, puțin îmi pasă. Eu sunt doar sincer bucuros că am posibilitatea să îl iau la un test drive.

Am primit pachetul cu obiectivul 12-40 f2.8 PRO. Cum posed de ceva vreme un 12-40, obiectivul nu a reprezentat o surpriză pentru mine. Aparatul însă da, după cum se va vedea în cele ce urmează. Continuă lectura

Test Panasonic Lumix DMC-G80M

Încep articolul un pic atipic. M-a atras în mod deosebit dimensiunea și faptul că este rezistent la intemperii (conform celor de la Panasonic). Plus prețul, foarte atractiv pentru ceea ce oferă aparatul (varianta G80M). Se prea poate să existe câțiva care să nu fie de acord, cu prețul mai ales. Ar fi anormal să nu existe. Vorbim însă de un aparat de generație nouă, cu un obiectiv cu o plajă focală echivalentă 35mm de 24-120mm, obiectiv și el rezistent la intemperii (apropo, câți știu cât costă cel  mai ieftin obiectiv rezistent la apă și praf pentru un full-frame?). Toate acestea la o primă vedere. După ce pui mâna pe aparat și îl pornești, descoperi multe altele și mai interesante.

Panasonic România a prezentat modelul G80 pe data de 19 septembrie 2016. dpreview a scris un review pe 31 octombrie 2016 și l-a premiat cu o medalie de aur (84%). ClubulFoto a scris un articol despre lansarea oficială a lui G80 în România pe 19 septembrie 2016. Alte articole românești le găsiți aici.

Acum a venit și rândul meu să testez acest model. Recunosc, nu am mai testat un Panasonic de foarte mult timp. De unde și entuziasmul meu la cele aflate și găsite la G80. Continuă lectura

Lensbaby Scout cu fisheye – pe vremea obiectivelor haioase

Am un obiectiv în teste. Unul haios. Mă rog, cel puțin pentru mine, obișnuit cu alte feluri de obiective. Tot bătând la tastatură pentru testul respectiv, mi-am adus aminte că am mai scris un articol haios despre un obiectiv ciudățel, pentru restul. Așa că am întors cufărul cu articole cu fundul în sus și l-am găsit. Articolul cu pricina a fost publicat pe badorgood și pe blogul F64, mă rog, pe pagina lor cu articole. badorgood nu mai există, este în moarte clinică de ani buni.

Așa că m-am decis să îl republic. Distracție plăcută!

***

Atenție!
Obiectiv periculos! Creează independenţă! Nerecomandat profesioniştilor! Şi nici amatorilor! Numai pentru cei muşcaţi de fotografie care nu şi-au făcut antifotorabicul şi au turbat! Utilizare pe propriul risc!

Noul copil al familiei Lensbaby, pe numele mic Scout, este primul obiectiv Lensbaby care nu se îndoaie (după vântul… fotografului). E rigid ca un moş trecut de suta de ani. Are un ochi de peşte de 12mm, dă spre tentă de albastru, negru la colţuri, negru în cerul gurii. Dinţi ascuţiţi de Canon, Nikon, Olympus şi ceilalţi fârtaţi din haită. Continuă lectura