Ahsoka

Din lipsă de material hardware pe care să îl testez și despre care să scriu câte ceva, din cauză că mi se pune praful pe tastatură, am zis să mă reprofilez.

Pe lângă fotografie, acvaristică și încă alte câteva lucruri mărunte, mi-ai plăcut și încă îmi plac filmele. La cei peste 47 de ani de când, pot spune, am fost în stare să mă uit la filme cu înțelegere, am văzut și revăzut atâtea, încât am pierdut numărul. Cred că mai am pe undeva un caiet vocabular din anii 80 în care am notat filmele pe care le-am văzut. Recordul, pe vremea comunismului, a fost undeva în jurul cifrei de 90 de filme văzute într-o lună. Adică cam trei pe zi. Într-o vacanță de vară. Cum a fost posibil? Aveam un amic, vecin din blocul de lângă, al căror părinți avea o impresionantă bibliotecă de casete video. În spaniolă. Tatăl lui lucra la consulatul României din Spania, sau cam așa ceva. „Închiriam” de la el cam trei casete pe zi. Până veneau au mei de la serviciu, vedeam două. Seara, arunca doar așa, total nevinovat… „Nu ne uităm și noi la un film?”. Firește, lăsam cel mai bun film la urmă.

Recunosc, nu sunt un critic de film, nu am nici o pregătire în acest sens (școală, facultate care să aibă legătură cu filmul). În ciuda faptului că nu sunt critic de film, experiența mea în vizionarea și aprecierea filmelor căzute o viață întreagă, cred că îmi permite să îmi dau cu părerea. Nu cred că trebuie musai să fii un critic de film pentru a recunoaște un rol jucat bine, o imagine bună și o poveste pe măsură.

Așadar, să îi dau drumul.

***

Mi-a plăcut și îmi place filmele care au legătură cu seria „Războiul stelelor”. Am văzut toate filmele francizei destinate marilor ecrane. La vârste dintre cele mai diferite. Sigur, percepția și plăcerea pe care o simți când vezi un film la diferite vârste variază, mai mult sau mai puțin. Când ești tânăr, „înghiți” mai multe. Oamenii care stau în spatele filmelor se schimbă și ei. De actori nici nu mai vorbesc. În ciuda a ceea ce au „spus” unii și alții, mie mi-au plăcut și ultimele filme.

După câte reclamă s-a făcut la cea mai noua producție publicată a celor de la Disney (of, corporațiile astea), mă așteptam la ceva mai… mult.

Creatorul seriei este nimeni altul decât Dave Filoni, de felul lui producător, scenarist și director, care a mai contribuit, singur și nu numai, la alte serii din universul Star Wars, cum ar fi The Mandalorian, Star Wars: The Bad Batch, Star Wars: Young Jedi Adventures, The Book of Boba Fett, ca să enumăr câteva. Avem de a face, așadar, cu un creator care este familiarizat cu astfel de producții. El este și cel care a a scris scenariile la primele 8 episoade.

Povestea este una obișnuită, poate prea obișnuită. Nu îmi vine să cred că după atâția ani (din viața noastră reală) și zeci de ani din viața francizei, acțiunea se încăpățânează să aibă drept motiv imperiul și republica, „binele” și „răul”.Cred că toți cei care și-au băgat mânuțele în universul Star Wars sunt blocați în timp, incapabili să lase galaxia să evolueze. Rebelii au învins imperiul (ce „abrambureală” de adolescentini) iar acum unii vor să readucă învinsul înapoi pe tron. Vorbim de un SF, dar nici chiar așa. Primele filme din seria au avut partea lor de glorie (din punct de vedere al noutății, al stilului), dar între timp s-au schimbat multe, inclusiv așteptările fanilor (nu ca mine, un fan amator, ca să zic așa). Se știe că numai un bezmetic aduce un cuțit într-o luptă cu pistoale.

Pe mine personal, cel mai mult m-au fascinat peisajele, locurile, personajele.

Ahsoka nu m-a dezamăgit din punctul ăsta de vedere. Clădirile, șantierul, orașul, chiar și navele, sunt o desfătare pentru ochi.
Ce mi s-a părut bizar este „pisica”/animalul de casă. O amestecătură de părți de animale fără noimă, fără sens. Bine, dacă stăm să ne gândim, unele din rasele din universul Star Wars sunt foarte bizare. În seria de față, cel puțin în primele două episoade apărute în momentul în care îmi dau și eu cu părerea, m-am amuzat copios când am zărit în echipa de „comando” a unui comandor de navă un „pește” care în loc de mâini avea înotătoarele alea cu oase care imită degetele noastre. Mai erau și nefiresc de lungi, de o rigiditate de mai toată mila! O fi un pistolar renumit, ce mai (mi-am închipuit cu ce rapiditate își scoate pistolul de la centură și mai să opresc filmul, zău!).

Unele dintre secvențe sunt de-a dreptul stupide (întâmpinarea intrușilor cu un grup de incapabili, de incapabilul șef nici să nu mai aduc aminte), apoi comportamentul personajului secundar (ca să zic așa), de copilă râzgâiată, care l-ar face pe domnul Goe să moară de ciudă într-o buclă temporară infinită (dacă există cumva așa ceva, SIC!).

Să mai zic că o sabie laser este făcută nu să împungă inamicul în zonele ne-vitale, ci are menirea să taie corpul bucăți cu cea mai mare ușurință (în luptele corp la corp). Cât de idioată poți să fi să înțepi adversarul și în loc să ridici sabia în sus, sfârtecând corpul, tu o scoți drept spre tine, ca rana să se cicatrizeze și să lași adversarul în viață. În luptele cu săbiile laser și pistoale/puștile laser… două chestii care nu îmi dau pace.
1. Să spunem că săbiile sunt în stare să atragă fasciculele laser. Atunci de ce tot o vânturi de colo-colo?

2. Dacă sabia laser nu este în stare să atragă fasciculele laser, de ce o mai duci să „parezi” când fasciculul este pe lângă tine? Trăgătorii sunt așa de incapabili?

Nu știu, zic și eu.

Cum naiba să fi așa de slab de înger încât să apelezi din nou la cineva care nu știe să asculte de cele mai elementare și de bun simț sfaturi, mai ales că în urma acțiunilor respectivei se duce la naiba în praznic avantajul avut?

Personajul Sabine Wren, în primele două episoade, te poate face să trimiți seria acolo unde a înțărcat mutul iapa, atât de stupid acționează. Mai este considerată și erou! Chiar că îți vine să verși.

Scenele de luptă sunt cele uzuale. Poate mai ușuratice. În stilul pur hollywood-ian, ce mișto arată să faci piruete în fața adversarului, ca fazele alea din „cară-te” cu lovitura din întoarcere a lui Chuck Norris (bine Chuck Norris este măcar Chuck Norris, la el ține, normal!).

Dacă tot vorbim de lupte din zona asta de SF, oare cei care au gândit scenele respective, au pus mâna pe Dune, cartea, nu filmul?

Bine, Star Wars nu ține cont de extrem de multe chestii.

Ahsoka are însă farmecul ei și nu mă refer (strict) la personajul feminin principal (caracterul puternic de femeie, mă lași!). Cea mai memorabilă fază haioasă habarnistă ce frizează ridicolul este aia în care, în plină viteză de părăsire a atmosferei planetare, un robot rotund caută un dispozitiv în trusa lui de scule! Am răs cu lacrimi la faza asta!

În rest, nimic nou sub soarele ăsta actual, unde femeia este mai puternică decât un android, că față de bărbați nici nu mai aduc aminte. Noroc cu personajul Baylan Skoll, interpretat de regretatul Ray Stevenson (a jucat, printre altele, în serialul Rome și Black Sails – apropo, oare serialele astea sunt pământene, sau făcute pentru noi de către extratereștrii?). Salvează onoarea de a mai fi bărbat în 2023.

Mă întrebați dacă merită văzut serialul? La cât ține un episod, merită timpul. Te mai delectezi dacă ai tăria să treci peste toate stupizeniile la care se pretează lumea actuală a serialelor și în special Disney.