Olympus M.Zuiko ED 45mm f/1.2 Pro a fost anunțat în octombrie 2017, împreună cu Olympus M.Zuiko Digital ED 17mm F1.2 Pro. Prietenii de la F64 s-au gândit să îmi ofere ocazia să testez ambele obiective în aceeași perioadă de timp. Mi-a fost un pic greu să aleg ce obiectiv să testez primul. Fiind sâmbătă, am zis să încep cu 45mm. Nu mă întrebați de ce, nici eu nu știu. Dacă ar fi să mă iau strict după distanța focală, este un obiectiv preponderent pentru portrete, echivalent a unei distanțe focale de 90mm raportat la aparatele foto cu captor de imagine format 35mm (full-frame). F/1.2 înseamnă din punct de vedere al profunzimii de câmp, raportat tot la formatul 35mm, un f/2,4. Asta pentru matematicienii din noi. Pentru fotograful care nu își bate capul foarte mult cu despicarea tehnicii în patru, toate acestea contează mai puțin.

Olympus a „reușit” să ofere un total de trei obiective cu diafragma maximă de f/1,2 culmea, la aproape aceleași dimensiuni. Diferă doar diametrul și greutatea, în ordinea distanței focale: 17mm (lungime 87mm, diametru 68,2mm, greutate 390g, diametru filtru 62mm), 25mm (lungime 87mm, diametru 70mm, greutate 410g, diametru filtru 62mm), 45mm (lungime 84,9mm, diametru 70mm, greutate 410g, diametru filtru 62mm). Toate obiectivele vin cu parasolar și husă, așa cum șade bine unui obiectiv din vârful de gamă.

Caracteristici tehnice
Distanță focală: 45mm
Distanță focală echivalent format 35mm: 90mm
Unghi de cuprindere: 27°
Distanță minimă de punere la punct: 0,5m
Optică: 15 elemente în 10 grupuri
Focalizare: internă
Diafragmă maximă: f/1,2
Diafragmă minimă: f/16
Număr lamele de diafragmă: 9

Sunt într-o dilemă… Din punct de vedere al distanței focale este un obiectiv ce poate fi folosit preponderent la realizarea fotografiilor de portret. Cu mai toată lumea ține să își fotografieze oamenii apropiați, mai ales copii (tocmai aici e aici, voi reveni cu amănunte), este ideal pentru astfel de demersuri. Pe de altă parte însă… nu este un obiectiv croit pentru orice buzunar, asta ca să mă exprim elegant.
45mm 1.2 PRO este un obiectiv parcă făcut special pentru a fotografia copii, de la sugari și până la copii de 80 de ani. Se știe că un copil este de cele mai multe ori greu de fotografiat la joacă, datorită mișcărilor imprevizibile. Fiind și mic, trebuie să te apropii destul de mult chiar și cu un 90mm (cât are echivalentul format 35mm), ceea ce face și mai dificilă întreaga operațiune de comando. 45mm 1.2 vine cu două chestii tari: bokeh cremos (uneori aproape de „grețos de cremos”, hehehe) și al naibii de rapid în autofocalizare! Ce să vrei mai mult pentru a fotografii neastâmpărații? Dar și cât trebuie să dai… Dilemă mare, monșer!

Construcție
În cea mai mare parte, metal (aliaj de magneziu, dacă nu mă înșel) și sticlă. Elementele din material plastic sunt reduse la minim. Până și capacul lentilei frontale are o „față” metalică. Inelul de focalizare este metalic, nu cauciucat. Din punct de vedere mecanic, singurul punct slab, ca să zic așa, este butonul L-Fn de pe lateral. Acesta este din plastic, ieșit foarte puțin în afară (pentru depistare mai ușoară pe nevăzute). Ar mai fi ceva de zis: mecanismul de cuplare/decuplare focalizare manuală (tragerea în spate a inelului de focalizare) poate fi acționat involuntar destul de ușor, mai ales când scoatem aparatul din geantă/rucsac apucându-l de obiectiv sau când avem aparatul depozitat în locuri mai strâmte. Nu că nu ar exista un remediu pentru această acționare involuntară: dezactivarea în meniul aparatului a trecerii pe punere la punct manuală din mișcarea inelului de focalizare (de exemplu la E-M1 Mark II: Custom Menu, A3 AF/MF, MF Clutch).
Parasolarul este sub formă de „tub” (nu petală, ci rotund), solid pentru un parasolar (material plastic gros), cu un buton de deblocare. Fixarea pe obiectiv se face foarte lin, iar blocarea se sesizează acustic printr-un clic. În cazul în care parasolarul trebuie fixat invers (din lipsă de spațiu), se poate acționa în continuare trecerea de pe auto pe manual și invers, inclusiv rotirea inelului pentru punerea la punct manuală. Singurul impediment este suprafață de contact redusă la minim.
Fiind un obiectiv rezistent la stropii de apă și praf, nu putea să lipsească garnitura da cauciuc de jur împrejurul monturii. Aceasta este vizibilă și nu prea înaltă. Capacul spate se strânge în interiorul cercului dat de garnitură, astfel încât aceasta nu este în nici un fel atinsă.
Atât capacul față, cât și cel spate se prind ferm de obiectiv, riscul ca acestea să cadă accidental fiind aproape inexistent.
Nu există inel sau scală pentru diafragmă, toate setările făcându-se din corpul aparatului de fotografiat.
Butonul L-Fn este personalizabil în funcție de aparatul foto folosit.
Olympus a ales să ștanțeze distanța focală cu caractere mai mari, asta pentru ca utilizatorul să poată deosebi mai bine cele trei obiective cu f/1,2 – acestea având aproape aceleași dimensiuni.
Pe scurt, în privința construcției, obiectivul a fost realizat cu gândul la o utilizare cât mai ușoară.
Reversul medaliei, într-un fel, este tocmai construcția. Obiectivul poate fi „purtat” fără probleme cu orice aparat foto de mărimea  unul DSLR APS-C sau full frame, dar nu și cu orice mirrorless m4/3. Vine bine numai cu aparate mirrorless mai mari. Dacă stai și te gândești mai bine, gama PRO este gândită în principal pentru o utilizare de către profesioniști.

Optică
Olympus a folosit o optică de excepție. Important nu este numai numărul mare de elemente optice folosite în construcție, ci mai ales calitatea sticlei. 4 elemente HR, 1 element ED și un element asferic, tehnologia nouă numită Z Coating Nano pentru prevenirea reflexiilor și a imaginilor fantomă; trei elemente legate care include elementul ED pentru preîntâmpinarea problemelor legate de aberațiile cromatice axiale și ale celor periferice; bokeh moale, extrem de fin (Olympus îl denumește feathered bokeh), care oferă o tranziție extrem de fină între subiectul aflat în zona de clar și neclaritatea fundalului;
Lentilele principale ale blocului optic sunt tratate cu straturi ZERO sau Z Coating Nano pentru minimalizarea artefactelor greu de înlăturat, cum ar fi efectul de imagini fantomă și alte reflexii. Tehnologia folosită de Olympus reduce răsfrângerea anumitor lungimi de undă pentru a se asigura captarea unei imaginii clare și în condiții extrem de dificile, cum ar fi de exemplu fotografierea cadrelor cu surse de lumină care bat direct în obiectiv (apropo, am spus că un mare avantaj al vizorului electronic este tocmai posibilitatea de a fotografia cu soarele sau surse puternice de lumină care bat din față?). Stratul ZERO este o aplicație a tehnologiei de strat subțire dezvoltată de Olympus de-a lungul anilor pentru microscoape. Aceasta nu numai că îmbunătățește claritatea și eliminarea reflexiilor nedorite, dar contribuie și la rezistența și durabilitatea lentilei, deci la rezistența acesteia față de zgârieturi și uzură.

Autofocalizarea
Sistemul de autofocalizare este unul  MSC (Movie and Still Compatible). Oferă o punere la punct rapidă și totodată lină, extrem de silențioasă în ciuda dimensiunilor și greutății elementelor optice folosite. O chestiune de care mulți nici nu au habar, nici nu știu ce înseamnă de fapt: datorită sistemului de focalizare bazat pe detecția de fază de pe chipul modelului E-M1 Mark II, practic nu există limită în privința folosirii punctelor AF, chiar și la diafragma maximă. Pe de altă parte, așa cum am mai spus de nenumărate ori, călcâiul lui Ahile la mirrorless tocmai asta este: sensibilitatea sistemului la luminii parazitare atunci când se folosesc mai ales obiective luminoase. Nu este un capăt de țară, dar cine dorește să „abuzeze” de avantajele dat de vizorul electronic, nu este tocmai plăcut să te chinui cu punerea la punct automată. Aici intervine mecanismul de cuplare spcific obiectivelor din gama PRO. Așadar soluții se găsesc, depinde de noi să le și folosim.
Apropo, toate obiectivele m4/3 au sistemul de focalizare MSC, cu excepția obiectivului M.Zuiko Digital ED 17mm 1:2.8 Pancake.
Este primul obiectiv m4/3 care m-a impresionat la acest capitol. Să explic de ce. Toată lumea știe cât consumator de energie este un aparat complet electronic, așa cum este sistemul mirrorless. Nu contează producătorul, toate sunt sugative de energie. Olympus a mărit capacitatea la vârful său de gamă. Cu toate acestea… eu sunt obișnuit ca atunci când mă plimb cu DSLR-ul, bateria acestuia să țină aproape toată ziua. Nu trag ca nebunul, dar îmi place să las aparatul pe stand-by gata de orice. Pe de-asupra, nu plec fără un acumulator de rezervă la mine. La fel și cu mirrorless-ul. Totuși, pentru a merge o zi întreagă cu aparatul în poziția pe loc repaus necesită mai mult decât doi acumulatori. Poate doi acumulatori și un picuț. Tocmai picuțul ăsta contează, la naiba! Da, am grip pentru M1 Mark II, aparatul folosit în acest articol. Dar dacă bun grip-ul, numai „portabil” nu mai este. Ca să nu o mai lungesc, uneori am oprit aparatul pentru salvarea energiei. Aparatul l-am purtat în plimbările mele într-un rucsac Tamrac Hoodoo 18. Compartimentul „foto” se află sus, în centru. Pentru a fotografia trebuie să dau rucsacul jos, să deschid fermoarul, să scot aparatul, să îl pornesc, urmat apoi de încadrare, focalizare, declanșare. Nu sunt „pistolar”, dar… Am reușit instantanee în acest mod, la subiecte care se mișcau. Norocul meu este că E-M1 Mark II pornește foarte repede, iar obiectivul de 45mm f/1,2 completează și amplifică toată această viteză.

Imaginile sunt înghețate pentru că am folosit pe toată durata testului numai diafragma maximă de f/1,2, pe timp de zi rezultând timpi de expunere de minim 1/8000s dau 1/16.000s.

Utilizare
O spun de la bun început, am folosit obiectivul în mod normal, uzual, așa cum îmi place mie, respectiv am fotografiat ce îmi place, nu ce doresc unii sau alții. Nu am folosit butonul L-Fn. Am folosit în schimb mecanismul de trecere pe focalizare manuală ori de câte ori am considerat necesar.
Una dintre metehnele mele este, ca după ce ridic ceva de testat de la F64, fac un popas obligatoriu și la cafeneaua F64. Comand un fresh de portocale, o cafea, uneori o bere, mai stau de vorbă cu prietenii mei din magazin (câți au mai rămas). Așa și de data asta. A ieșit și de un portret.

Autofocalizarea este una foarte rapidă, rateurile, în cazul în care apar, se datorează exclusiv limitărilor cunoscute pentru sisteme care folosesc detecția de contrast (chiar dacă aparatul foto folosit are un sistem hibrid, cu părere de rău, sunt aplicații unde detecția de fază este rege, există însă ce-i adevărat și reversul medaliei, adică situații particulare unde detecția de contrast este peste cea de fază). Și foarte precisă…

Dimensiunea și greutate contribuie din plin la echilibrul general atunci când se folosește un mirrorless cu corp mare. Nu stă la fel de bine pe un corp mic. Acum îmi este greu să îmi închipui pe cineva achiziționând un astfel de obiectiv pentru a îl folosi pe un Olympus Pen E-PL8.

Faptul că este catalogat ca fiind rezistent la stropi de apă, praf și îngheț este un foarte mare plus. Chiar dacă nu folosești aparatura foto în condiții „extreme”, faptul că ai un astfel de obiectiv contribuie din plin la confortul fotografului, eliminând din start stresul dat de existența la un moment dat a prafului sau a stropilor de apă. Faptul că este rezistent la îngheț este poate și mai valoros. Cine nu a fotografiat la -15 / -20 de grade nu știe ce înseamnă aparatură rezistentă. Și nu mă refer aici la pozat accidental, ci frecvent.
Câteva cuvinte despre rezistența obiectivului la stropii de apă, praf și îngheț. Nu am găsit foarte multe informații în acest sens. Cunoscând însă tradiția Olympus în domeniu, nu îmi fac griji că ar exista probleme dacă se folosește produsul în ploaie, praf sau temperaturi sub -10 grade.
În ceea ce privește claritatea, aceasta este la superlativ. Dacă ar exista ceva în neregulă, în orice caz nu din cauza obiectivului. Am folosit preponderent diafragma maximă în orice condiții, chiar și în plin soare (datorită obturatorului electronic). Sincer, chiar și în situații în care nu aveam la ce să folosesc f/1,2…

Calitatea optică este una excelentă pentru un obiectiv cu o diafragmă maximă f/1,2. Să nu vă gândiți că este lipsit de aberații cromatice. Acestea există, în condiții mai dificile aproape că nu le observi, în situații într-adevăr critice, acestea sunt mai vizibile. Atenție, vorbesc despre diafragma maximă f/1,2. La diafragme mai închise nici nu se pune problema de așa ceva!
În ceea ce privește claritatea, din punctul meu de vedere, obiectivul este campion absolut! Dacă claritatea nu este la superlativ, „vina” este cu siguranță în altă parte! (Na că am ajuns să spun așa ceva despre un obiectiv)
Se tot vorbește de bokeh și DOF. Eu unul când îmi aleg un obiectiv fix, taman la chestiile astea două mă uit. Olympu vorbește într-una de Feathered Bokeh în sus, Feathered Bokeh în jos. Da ce este domne bokeh-ul ăsta Feathered? În dicționarul urban, ca să încep cu partea haioasă, înseamnă… „Dude, I am so fucking feathered, I can’t count my fingers…” (The state of being stoned or under the influence of pot. Comes from the use of the word feathers to mean weed.). Na? Dacă este să fim fătă absolut nici o imaginație.. tradus oacheș înseamnă „împănat”. Neah, nici asta nu e bună. Îți trebuie ceva mai multă imaginație, cum ar fi… cremos până la extremă. Nu poți atinge un astfel de bokeh oricând, dar cu 45mm 1.2 PRO șansele obținerii unui astfel de bokeh cresc considerabil.

Nu am căutat bokeh-ul cu lumânarea, nu am „aranjat” fotografiile. Cine mă cunoaște știe că fotografiez doar ce văd, așa cum le văd, nu „fabric” fotografii. Sunt genul de om mai „documentarist”, nu artist.
Să vedem cum stă treaba cu aberațiile cromatice…
Toate imaginile au fost luate folosind diafragma maximă de f/1,2

Ce mi-a plăcut:
– Viteza de autofocalizare, excelentă în condiții de lumină acceptabile.
– f/1,2 – care oferă o profunzime de câmp rar întâlnită la formatul m4/3, combinat cu un bokeh la fel de plăcut.
– Sistemul de schimbare a punerii la punct (mecanism clutch)
– Toți cei trei muschetari (hehe) au același diametru l filetului, 62mm, ceea ce înseamnă că se pot folosi aceleași accesorii.
– Raportul de mărire de 0,1x sau 1:10, un raport destul de rezonabil pentru un obiectiv normal cu o distanță focală de 90mm âm echivalentul formatului 35mm.
– Construcția de tip „dustproof, splashproof and freezeproof”, adică rezistent la cu de toate.

Ce nu mi-a plăcut:
– viteza de autofocalizare în lumină dificilă și slabă, dar asta ține sută la sută de sistemul mirrorless (indiferent de ce spun alții), mai ales când avem de a face cu lumină din față.

Reclame

Un gând despre &8222;Mic test Olympus M.Zuiko ED 45mm f/1.2 Pro&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.