Tamron 45mm f/1.8Di VC USD SP

Tamron anunța în septembrie 2015 relansarea gamei sale SP (Super Performanțe) cu ajutorul a două obiective… „altfel”. Tamron este cunoscut în lumea întreagă prin obiectivele sale zoom. Iată însă că de data aceasta avem de a face cu două obiective fixe luminoase, stabilizate: 35mm f/1.8 Di VC USD SP și cel care face subiectul acestui articol, Tamron 45mm f/1.8Di VC USD SP. Ambele obiective vin cu noutăți, atât optice, cât și constructive: tratament antireflex eBAND si BBAR, tratament cu fluorină, diafragmă cu 9 lamele rotunjite, izolare la umezeală și praf, construcție nouă, materiale de cea mai bună calitate.

Primele impresii: este clar chiar și la f/1,8 (voi reveni cu clarificări mai jos în articol), are un bokeh foarte plăcut mai ales dacă ai subiecte ce pot fi fotografiate de la distanța minimă de lucru, nu este un obiectiv rapid în focalizare (ca deținător de Canon EF 50mm f1.8 STM, mă așteptam la o diferență mai mare la acest capitol). Oferă claritate suficient de bună chiar și la diafragma minimă, f/16.

Atunci când am întrebat de un Tamron 45mm f/1.8Di VC USD SP pentru testare am avut în minte „vechiul” Canon 50mm 1.8 STM, obiectiv pe care l-am luat cu mine în „Noaptea Muzeelor”. Nu am avut nimic de reproșat obiectivului, mai degrabă mie. Datorită bolii de care sufăr tremur uneori imperceptibil când sunt obosit. Cam obosesc în turele mele foto pentru că merg kilometrii întregi pe jos. De regulă, cu un 50mm pus pe un full frame ai nevoie de minim 1/50s pentru ca poza să nu iasă mișcată. Eu am folosit 1/60, dar au fost cadre ușor mișcate, fapt ce pe teren se vede mai greu pe ecranul aparatului foto. A două zi am avut un eveniment în grupul de prieteni. Am mers tot cu 50mm. Aici aș fi avut nevoie de o viteză de focalizare ceva mai mare. Toate astea m-au făcut să caut o alternativă.

Există pe piață, pentru Canon EF, mai multe obiective de 50mm. O să mă refer aici numai la obiective noi și la cele cu autofocalizare, nu la cele strict manuale, la mâna a doua sau la cele care nu se mai fabrică.

Cel mai ieftin obiectiv de 50mm este Yongnuo EF 50mm F/1.8, un test găsiți aici. Cât dai atâta face, nu vă așteptați la minuni.

Un alt obiectiv accesibil ca preț de achiziție este Canon EF 50mm f/1.8 STM. Punctul meu de vedere la acest obiectiv, pe care îl dețin: raport calitate preț excelent, fain optic, destul de decent din punct de vedere constructiv, poate prea multe aberații cromatice la diafragme deschise.

Următorul pe listă, Canon Pancake EF 40mm f/2.8 STM. Acceptabil ca preț, nu este un f/1,8, dar merită luat în considerare. Raport excelent între calitate, preț și dimensiuni!

Canon EF 50mm f/1.4 USM. Este 1.4, unii îl consideră prea soft, alții utilizabil la f/1,4. Mie unul mi-a plăcut în special la f/1,4! Din păcate suntem prea „ahtiați” după claritate și uităm că unele cadre care sunt „soft” au farmecul lor pe care l-ar putea pierde dacă ar fi fost mai clare.

Sigma Art 50mm f/1.4 DG HSM. Mulți spun că este rivalul direct al Tamronului 45mm f/1.8 VC USD SP. Depinde ce se dorește din partea unui obiectiv. Exact ca cei care folosesc un 16-35mm f/4 L sau 16-35mm f/2.8 L. Personal nu am testat Sigma (încă). Tamronul mi s-a părut mai interesant datorită construcției rezistente la apă și praf și datorită stabilizării.

Ultimul pe care doresc să îl menționez este Canon EF 50mm f/1.2L USM. Nu discut prețul. La f/1,2 îți trebuie o mână sigură pentru a menține punctul de clar acolo unde chiar îți dorești! Fotografiile sunt deosebite, mai ales portretele la f/1,2. Repet, cu condiția să știi ce vrei și ce poți.

Unde se încadrează Tamronul nostru? Nu este un 50mm, dar cei 45mm ai săi îl aduc foarte aproape de acesta. Unghiul de cuprindere este un pic mai mare, ceea ce contează uneori, în bine sau în rău, depinde. Dar ceea ce contează cel mai mult la Tamron este stabilizarea. Avem un obiectiv clasic luminos cu stabilizare! Din testele făcute personal, am reușit un cadru suficient de nemișcat la 1/4s, iar la 1/10s rata de rateuri este mult mai mică. Depinde și de mâna fotografului.

Mi s-a părut de foarte mare bun simț declarația de presă a producătorului. Obiectivul chiar îndeplinește cu vâr și îndesat cele afirmate în respectiva declarație. Puteți citi declarația de presă aici. Interesantă și această prezentare în format pdf.

Construcție
Unul dintre cele mai bine construite obiective fixe luminoase care mi-au trecut prin mână: aluminiu, sticlă, cauciuc și materiale plastice de foarte bună calitate. Inelul de punere la punct este generos ca mărime, acoperit cu un cauciuc care poate fi prea… aderent, la modul că atrage praf și particule. Odată prinse, sunt greu de îndepărtat. Lentila frontală este amplasată mai în interior, ceea ce oferă o protecție sporită chiar și fără parasolarul montat. Cele două butoane pentru focalizare și stabilizare sunt poziționate acolo unde le poți accesa ușor, iar ca noutate sunt orientate atipic, ceea ce nu este neapărat un lucru rău.

Indicatorul de distanță este bine lucrat și te ajută să repoziționezi distanța de lucru pentru cazurile în care te aștepți la o „acțiune” demnă de imortalizat ce va putea avea loc la o anumită distanță. Bun pentru cei cu grad mare de anticipare.
Nu pot decât să salut faptul că Tamron 45mm este protejat la stropi și praf. Ceilalți producători de obiective fixe pot lua „lecții” în acest sens.
În privința greutății, nu este chiar un obiectiv ușor, la cei 540g ai săi (pentru un 50mm), dar asta ajută la echilibru.

Optică
În ciuda tratamentelor de generație nouă aplicate elementelor optice, aberațiile cromatice la diafragmă maximă sunt prezente în zone „critice” asta dacă ne uităm foarte bine la imagini și dacă știm unde să căutăm, așa cum se poate vedea în exemplele de mai jos. La diafragme închise nu se mai pune problema. Nu se pune problema nici la o privire de ansamblu. Pe scurt: dacă începi să cauți acul în carul cu fân s-ar putea să îl găsești.

La f/2,5 lucrurile încep să arate mai bine.

Ce am observat și eu (observate de alții înaintea mea): „aberațiile cromatice” care apar în zonele neclare și cu contrast ridicat (bokeh), unde predomină culoarea verde. Acestea se pot observa și în imaginile de mai sus. Se pot scoate în postprocesare, pentru cine se pricepe. Iar acolo unde nu se poate și imaginea permite, se poate folosi alb-negru.

Să fiu sincer, nu mă așteptam ca Tamronul să facă excepție în privința aberațiilor cromatice. Nu am întâlnit până acum nici un obiectiv fix luminos care să nu le aibă. Totuși, dintre toate, parcă 45mm bate pe celelalte la acest capitol. Părerea mea.

Utilizare
Toate bune și frumoase în „testele” făcute pe subiecte statice și lumină bună.
Ceva probleme au început să apară în utilizarea pe teren. Pe full frame, f/1.8 poate crea oarece probleme datorită profunzimii de câmp reduse, mai ales când subiectul este aproape. Altfel ar trebui să stea însă treaba cu f/1,8 și subiect la distanță. Am testat obiectivul pe teren în diferite condiții. Când lumina vine din spate, focalizarea este ok și obiectivul este clar și la f/1,8. Când lumina scade și vine dintr-o parte… am constatat o oarecare inconsistență în precizia de focalizare. Mă așteptam oarecum la așa ceva la obiective întunecate. nu la un astfel de obiectiv luminos. Menționez că lumina deși era în scădere, nu era una foarte dificilă, în nici un caz. Ce-i drept, am folosit în același timp și sistemul de stabilizare. Rateurile de focalizare s-au înmulțit la subiecte în mișcare în combinație cu scăderea luminii (lumină de apus, fără soare direct). Sincer, nu mă așteptam la așa ceva.
Câteva exemple pentru a înțelege mai bine.
Am vrut să testez pentru prima dată viteza în focalizare și menținerea punctului de focus pe subiect. Prima punere la punct a fost făcută pe „fața” tramvaiului, focalizare continuă, fotografiere în rafală.

Punctul de focalizare de unde s-a început rafala:

Timp de expunere 1/350s, ISO 100, diafragmă f/1,8. Tramvaiul nu avea o viteză foarte mare. Mă gândesc că poate reflexia parbrizului a păcălit sistemul de focalizare al aparatului. Odată ce aparatul a fixat punctul de punere la punct, îl menține fără probleme.

Al doilea exemplu. Timp de expunere 1/350s, ISO 100, diafragmă f/1,8, ultimele cadre la un timp de expunere de 1/250s. În al doilea exemplu focalizarea a pornit din start aiurea. Puțin mai târziu mi-am dat seama și de ce. Am constatat, cu marjă de a mă înșela, dar altă explicație nu am găsit: obiectivul focalizează cu probleme când stabilizarea este pornită. La a doua tură de teste am oprit stabilizarea și obiectivul s-a comportat exemplar, aș putea spune.
De unde a început focalizarea:

Imaginea per ansamblu este ok, dar la o privire mai atentă se poate vedea și trage următoarele concluzii: obiectivul nu a fost în stare să focalizeze foarte bine. Nu poate fi vorba de soft la f/1,8 pentru că obiectivul este în stare să ofere imagini „brici” încă de la f/1,8.

Menținerea punctului de focalizare:

Acuratețea în focalizarea subiectelor statice. Pentru subiecți aflați la o distanță rezonabil de aproape nici un fel de probleme. Am avut în schimb unele cadre „out of focus” cu subiecte la distanțe mari și pe lumină mai scăzută, așa cum se poate observa în exemplele de mai jos.
Cadru cu o focalizare ratată:

Decupare de 100%

Același cadru, a doua sau a treia încercare, decupare 100%.

Același cadru, de data asta însă la un f/2. Fiind prima data când am folosit obiectivul pe teren, am zis că poate este și din cauza f/1,8 – nu a fost să fie, așa cum voi arăta mai târziu în articol.

Din aceeași poziție, la subiecte în mișcare și mai aproape de mine, probleme de autofocalizare.

Punctul și locul de focalizare:

În aceeași seară, cu cca. 45 de minute mai devreme, pe scenă… Nici un fel de problemă cu autofocalizarea la f/1,8.

Am folosit sistemul de stabilizare la toate imaginile de mai sus.

În sâmbăta liberă am ieșit la pozat pe vreme frumoasă, cu soare și cu nori. M-a intrigat foarte tare comportamentul obiectivului vineri pe înserat. Așa că am zis să mai încerc. Culmea, chiar pe soare, la un subiect care se mișca nu foarte foarte și nici prea prea, ceva nu era în regulă. Obiectivul avea stabilizarea pornită, iar timpul de expunere unul „normal”. După câteva cadre am oprit stabilizarea și am trecut aparatul pe manual, timp de expunere 1/1000s, diafragma f/8 și ISO auto. Ha, imaginile au ieșit așa cum trebuiau. A fost o plăcere să fotografiez trenurile…

Focus ratat, chiar dacă la prima vedere nu se observă, la f/8 și 1/500s.

Decupare cu accent pe punctele de focalizare.

După oprirea stabilizării și cum am mai spus, timp de expunere 1/1000s, diafragma f/8 și ISO auto…

Distanța minimă de punere la punct de 29cm și un aport de mărire de 1:3,4, combinat cu diafragma maximă de f/1,8 permite realizarea do fotografii de aproape interesante.

Cum am mai scris deja în acest articol, mai că îți vine să dai cu căciula de pământ, cu năduf… În unele cadre obiectivul este brici de clar la f/1,8, îl altele nu, în unele chiar stă rău, în altele binișor, dar nu perfect, în timp ce altele sunt „wow”.

La prima vedere nu pare nimic în neregulă. Dar dacă verificăm focalizarea…

Dacă nu aș ști… cam soft, nu? Da de unde! Rateu în focalizare. Să vedem acum altă imagine, luată la același f/1,8.

Decupare 100% după original

După cum se poate vedea, obiectivul este capabil să ofere o claritate de excepție la f//1,8 atunci când sistemul de focalizare nimerește punctul de clar. Comportament ciudat pentru un obiectiv fix luminos.

Concluzie
Mi-a plăcut mult construcția, sentimentul lucrului bine făcut pe care și-l dă obiectivul, inelul de punere la punct foarte generos și cu un cauciuc care exclude alunecarea (dar care poate atrage particule între lamelele de cauciuc), parasolarul se prinde ferm, este bine de știut că obiectivul este rezistent la picăturile de apă și de praf (la o adică). Optic vorbind, este brici, cu condiția ca sistemul de autofocalizare să își facă datoria. Ăsta ar fi și cel mai major punct negativ al obiectivului: focalizarea care mai dă rateuri – lucru de neacceptat pentru cine muncește în industria foto. Pentru amatori sau entuziasmați care practică fotografia de plăcere nu este o așa mare tragedie dacă nu se nimerește focusul la marele fix.
Deși se spune despre lentila frontală că respinge praful și eventualii stropi de apă sau alte lichide domestice, am performat cu succes în a „lipi” câteva scame acolo, de prăsilă. În traducere liberă, au existat ceva scame care au reușit să se prindă de lentila frontală, dar care au putut fi „scoase” cu ușurință.
Lamelele de diafragmă rotunjite, în număr de 9, oferă u separare foarte faină, mai ales la distanța minimă de lucru. Nu este cel mai bokehlicious obiectiv din lume, dar oarecum pe acolo…
Cele două butoane (punere la punct și stabilizare) sunt „regândite” și foarte diferite de cele uzuale:
Ce mi-a mai plăcut dar totodată displăcut: sistemul de stabilizare. Adică, excelent în condițiile în care chiar ai nevoie de stabilizare, neplăcut când nu ai nevoie și îl lași pornit, din inerție sau alte motive.
Cu siguranță că vor exista persoane care s-ar putea să nu înțeleagă pe deplin concluziile mele și ceea ce am scris despre obiectiv, să considere cum am putut scrie de bine despre un obiectiv cu asemenea probleme sau cum am scris atât de critic despre un obiectiv atât de fain. Voi încerca să explic mai bine: construcția este impecabilă, nu este nici un dubiu în această privință. Sistemul de stabilizare lucrează destul de bine, excepție cazurile în care contribuie oarecum la punerea la punct. Dat fiind faptul că suntem în 2017 și firmware update-ul pentru 45mm datează din 2016 nu cred că ar putea fi de vină versiunea de firmware. Dat fiind faptul că al meu Canon 6D are firmware-ul up to date, nu se pune nici această problemă. În plus, nu sunt singurul care a scris despre inconsistența în focalizare a Tamron 45mm 1.8. Cum am mai spus, dacă acuratețea sistemului de focalizare nu este ceva obligatoriu, obiectivul merită toată atenția dumneavoastră. Pe de altă parte nu este exclus să fi prins eu un exemplar mai… nereușit.
Concluzie la concluzie: testați-l cât mai amănunțit posibil înainte de achiziție. Să nu spuneți că nu am scris!

***

Despre Tamron
Firma a fost înființată de domnul Takeyuki Arai în 1950. În 1957 a fost prezentat primul sistem de obiective schimbabile pentru SLR, montură T și s-a lansat obiectivul 135mm f/4,5. Numele „Tamron” a fost înregistrat ca marcă în 1959. Tot în acest an s-a stabilit sediul central și unitatea de producție în Hasunuma, Omiya-City. În 1961, Tamron a lansat pe piață primul obiectiv zoom realizat la scară industrială, Tamron 95-205mm F/6,3, montura T. Seria de obiective SP („Super Performance”) a fost introdusă în anul 1979! AF 28-200 XR Super Zoom (Model A03) a câștigat în 2001 premiul TIPA “Best Lens in Europe” 2001/2002. Obiectivul AF 28-300mm Ultra Zoom XR (Model A06) a fost ales „European Lens of the Year” 2002/2003. Obiectivele Di (pentru aparatele foto digitale) au fost lansate în 2003. Tamron SP AF 28-75mm F/2.8 XR Di LD Aspherical ( IF) Macro a câștigat titlul de „European Lens of the Year 2003/2004″ și CAPA 2003/2004 Lens „Grand Prix” în Japonia. În 2004 a fost lansată seria Di II pentru aparate DSLR cu senzor APS-C. Tamron 18-200mm F/3.5-6.3 XR Di II LD Aspherical ( IF) Macro (Model A14) a fost distins cu premiul TIPA „Best Lens in Europe 2005/2006″. În 2006, Tamron a obținut pentru a opta oară premiul EISA Award ca „Obiectivul anului 2006/2007“ cu obiectivul SP AF 17-50mm F/2.8 XR Di II LD ASPHERICAL [ IF] (un obiectiv cu un excelent raport calitate/preț). În 2007, Tamron obține pentru a noua oară premiul de obiectivul anului EISA 2007/2008 de data asta cu AF18-250mm F/3.5-6.3 Di II LD Aspherical [ IF] MACRO. Ne mai miră că a câștigat și a zecea oară același premiu de obiectivul anului EISA 2007/2008 cu AF28-300mm F/3.5-6.3 XR Di VC LD Aspherical [ IF] MACRO? În 2009, pentru a unșpea oară, premiul pentru cel mai bun obiectiv de „călătorie” 2009/2010 cu 18-270mm F/3.5-6.3 Di II VC. În 2010, Tamron aniversează 60 de ani de existență și obține a douăsprezecea oară premiul EISA ca „obiectivul anului” cu SP 70-300mm F4-5.6 VC USD (Modell A005). Asta pentru a enumera numai „câteva” dintre reușitele Tamron.   🙂
Seria SP a fost lansată pentru prima dată în anul 1979, prin obiectivul de 90mm f/2.5 Macro.